Revenirea la starea de urgență pare un scenariu tot mai plauzibil după explozia numărului de infectări cu noul coronavirus. În locul măsurilor de relaxare anunțate nu este exclus ca Executivul să vină cu noi restricții de luni.

Ludovic Orban i-a chemat deja la ședință pe ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și Raed Arafat. Sâmbătă s-au înregistrat 275 de cazuri noi de infectare, cel mai mare numări din 9 mai, până acum.

Marți, se va anunța prelungirea stării de alertă, cel mai probabil. Vorbim despre un proiect care va trebui aprobat de Parlament. Aceasta e o primă măsură, însă s-a putea să ne trezim cu măsuri de restricții, în schimbul celor de relaxare.

14 decese raportate într-o singură zi

În intervalul 12.06.2020 (10:00) – 13.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 14 decese (5 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Constanța, Dâmbovița, București, Suceava și Vrancea. La ATI, în acest moment, sunt internați 171 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.024 de  persoane. Alte 100.582 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. (sursa)


Articolul precedentÎn timp ce luptă împotriva dreptului la o viață decentă pentru milioane de angajați, guvernul PNL asigură profituri indecente pentru trei multinaționale
Articolul următorEmilian Pavel: Ce a vizitat Ludovic Orban în Bihor? Proiectele lansate de guvernele PSD!