Deputaţii şi senatorii se întorc, miercuri, la muncă, noua sesiune parlamentară din 2023 începând cu priorităţi precum pachetul legilor educaţiei, reforma pensiilor şi legea pensiilor speciale precum şi legea salarizării, toate reprezentând jaloane în PNRR. În plus, PSD şi PNL se pregătesc pentru rotaţia premierilor, în luna mai.

Liberalii şi social-democraţii urmează să discute, într-o şedinţa a coaliţiei, despre priorităţile legislative. Fiecare partid a anunţat ce proiecte sunt prioritare în dezbaterea parlamentară. Printre proiectele restante ale Parlamentului şi coaliţiei se află reforma pensiilor şi a salarizării, legile educaţiei naţionale, legea pensiilor speciale precum şi legea offshore pentru eoliene, o iniţiativă pe care PSD vrea să o impună în Parlament, potrivit unr surse social-democrate. În privinţa legilor educaţiei, PSD vrea să vadă proiectul Ministerului Educaţiei, condus de Ligia Deca, însă îşi propune să aducă modificări. Astfel, PSD vrea ca subiectele la examenul de capacitate pentru liceu, să fie realizate la nivel naţional şi se va opune desfiinţării liceelor pedagogice.

Priorităţile PNL: Pachetul de legi ale Educaţiei, proiectul legislativ ”are rezolvă problema pensiilor speciale” , proiectul care prevede creşterea de la 2.000 la 3.000 de lei a pragului privind impozitarea pensiilor

Pachetul de legi ale Educaţiei, proiectul legislativ ”are rezolvă problema pensiilor speciale” ori proiectul care prevede creşterea de la 2.000 la 3.000 de lei a pragului privind impozitarea pensiilor se numără printre priorităţile legislative ale deputaţilor şi senatorilor PNL în această sesiune parlamentară, a anunţat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuţ Stroe, luni, la finalul şedinţei grupurilor reunite parlamentare ale PNL.

”Cele mai multe proiecte practic vin să susţină angajamentul în raport cu condiţiile din PNRR. Sunt foarte multe proiecte care trebuie promovate în directă sincronizare cu Guvernul României tocmai pentru a prioritiza acest program şi de a beneficia de pe urma fondurilor care ne stau la dispoziţie”, a explicat purtătorul de cuvânt al PNL.

PSD: Prioritatea numărul unu sunt pensiile speciale

„Din punctul nostru de vedere, prioritatea numărul unu sunt pensiile speciale şi aşteptăm, împreună cu Ministerul Justiţiei, să găsim forma constituţională ca acest capitol cu pensiile speciale să fie odată închis pentru totdeauna în România”, a declarat Marcel Ciolacu, luni la Sinaia, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD. 

Marcel Ciolacu a precizat că o altă prioritate a acestei sesiuni parlamentare o reprezintă noile legi ale educaţiei, însă trebuie să existe discuţii cu ministrul de Finanţe şi cu premierul deoarece impactul bugetar este unul semnificativ. Liderul PSD a adăugat că preferabil ar fi ca o parte din noua lege să fie implementată în acest an şi să intre în vigoare, pentru a putea fi valabilă şi pentru anul şcolar 2023-2024. 

PSD şi PNL, viziuni diferite privind Legile educaţiei naţionale

Pachetul legilor educaţiei naţionale este aşteptat să fie adoptat de Executiv şi trimis Parlamentului. Deja PSD a anunţat că vrea să aducă modificări proiectelor de lege.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a transmis luni în şedinţa PNL că legile educaţiei trebuie aprobate până în luna iunie, pentru că avem jaloane în PNRR şi vom pierde banii dacă nu o facem. Ea a arătat că este nevoie de o asumare politică pe acest pachet de legi şi pe calendarul de aprobare a acestora, au arătat surse liberale pentru News.ro.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Vasile Dîncu a declarat pentru edupedu.ro că a solicitat preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, prelungirea termenelor pentru prezentarea legilor Educaţiei în coaliţie şi în guvern. Dîncu susţinea că proiectele de lege „trebuie revăzute serios”, şi anunţa că a început o analiză cu peste 200 de membri din Departamentul Educaţie al partidului.

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe i-a răspuns lui Vasile Dîncu, care a solicitat modificarea calendarului pentru adoptarea legilor educaţiei, precizând că acest calendar este agreat în coaliţie şi rămâne acelaşi. Legile Educaţiei îşi vor urma parcursul aşa cum am stabilit, a precizat Stroe. (sursa)

Articolul precedentDupă vestea că Orban a avut amantă, Forța Dreptei a depășit PNL în sondaje!…
Articolul următorOradea și Aradul, legate de Budapesta și Viena cu trenul, după un proiect depus la Bruxelles de către ministerul transporturilor din Ungaria în 2021