Curtea de Apel Bucuresti a constatat marti calitatea de colaborator al Securitatii in cazul Roxanei Wring, fost consilier general si fosta sefa a USR Bucuresti. Decizia poate fi contestata la Inalta Curte, conform ziare.com.
“Admite cererea de chemare in judecata. Constata calitatea paratei de colaborator al Securitatii. Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmand a se depune la Curtea de Apel Bucuresti. Pronuntata astazi, 9 iunie 2020, prin punerea solutiei la dispozitia partilor, prin mijlocirea grefei instantei,” este minuta instantei.
Cererea CNSAS a fost inregistrata pe 21 noiembrie 2019 la sectia de contencios administrativ a Curtii de Apel Bucuresti. Asta dupa ce Colegiul CNSAS a luat decizia de a sesiza instanta in acest caz pe 9 octombrie 2019.
A lucrat la ONT
Inainte sa plece din Romania, in anul 1980, la 25 de ani, Roxana Wring a lucrat pentru o scurta perioada la Oficiul National de Turism, cand s-ar fi ales cu un dosar de urmarire, dar si cu un dosar de colaborator al Securitatii, potrivit CNSAS.
Roxana Wring a declarat ca nu a fost informata, nu a fost invitata sa dea vreo explicatie si ca nu isi da seama care este motivatia acestei decizii CNSAS. Totusi, a anuntat ca demisioneaza din USR. (sursa)