Numărul total al contractelor de muncă încheiate pentru cetățeni ucraineni a ajuns la 6.231 acte, dintre care 4.636 sunt încheiate după 24 februarie, în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Cele 4.636 de noi contracte de muncă reprezintă un nou maxim, relevă datele analizate de Profit.ro.
De ce este important: Cetățenii ucraineni veniți în România din cauza războiului au posibilitatea să lucreze în măsura în care doresc și situația le permite acest lucru. De exemplu, o mare parte dintre aceștia sunt, potrivit datelor disponibile, femei cu copii minori.
Peste 300 de firme au declarat, în această perioadă, locuri de muncă disponibile și pentru cetățeni ucraineni.
Dintre ucrainenii angajați anul acesta, un număr mare, cu 1.548 de contracte, sunt în București. La coadă se află Covasna, cu 0 contracte de muncă ale unor cetățeni ucraineni.
În Top 10, pe lângă București și Ilfov, se află doar județe din Transilvania – Bistrița-Năsăud, Timiș, Arad, Maramureș, Cluj, Brașov, Bihor și Sibiu.
Dacă în cazul Capitalei au contat, probabil, oportunitățile economice, un factor important în ceea ce privește unele județe din Transilvania a fost și apropierea acestora de granița cu Ucraina.
Numărul total al contractelor de muncă (inclusiv cele înregistrate anterior datei de 24 februarie) ale cetățenilor ucraineni este în prezent de 6.231, în scădere ușoară față de finele lunii august, când a fost înregistrat un maxim de 6.427.
Potrivit datelor recente analizate de Profit.ro, numărul total al contractelor de muncă la nivelul economiei este de 6,64 milioane acte, iar cel al salariaților, de 5,69 milioane persoane (un salariat poate avea și două sau mai multe contracte de muncă).
Meseriile cetățenilor ucraineni care au contracte de muncă sunt diverse: confecționeri cablaje auto, specialisti industria auto, confecționeri indutria textilă, muncitori în domeniul construtiilor, violonist, șofer, meserii din industria Horeca, reprezentanti comerciali, pescari, cofetar, pedagogi, mecanici auto, IT, patiseri, ospatar, ambalatori, bucatari, operatori prelucrare date, frizeri, manichiuriste, cosmeticiene, îngrijitori spații verzi, manipulant marfă, muncitori în industria alimentară, necalificati în domeniul electricitatii, necalificati întretinere drumuri, chimist industria textilă, lucrător vânzări auto, operator mașini, lucrător social, translatori, muncitori în industria de aeronave, tehnician dentar, inginer, arhitect manager, inginer proiectant, muncitor necalificat în turnarea metalelor neferoase, inginer nave, director vânzări, controlor calitate, operatori mase plastice, părinte social, macaragiu macarale plutitoare, agent navă, fotograf. (profit.ro)