Patrick Andre De Hillerin: Decenii la rând ne-am prezentat pe noi în străinătate drept cea mai rea țară posibilă. Această imagine ne-a rămas și când există domenii sau obiective unde ne facem treaba bine.

Astăzi, oarecum previzibil, România nu a fost acceptată în zona Schengen. Cumva, asta a devenit drama națională numărul 1. E greu de explicat ce înseamnă apartenența la acest spațiu, e greu de contorizat cât pierdem, economic, din cauza acestei decizii. 

Nu are rost, acum, să facem astfel de calcule, pentru că, de fapt, este vorba despre un exercițiu de percepție, de încredere reciprocă, de imagine. Pe care, cu grație, l-am ratat. Ca de obicei.

Și nu, nu este vina lui Putin, nu este vina Rusiei că noi, astăzi, nu suntem încă în Schengen, orice ar însemna asta. Dacă este vina cuiva, atunci să ne-o asumăm integral, ca nație, ca populație, ca țară.

Românii nu au nevoie de paznici la autodistrugere

Suntem maeștri în a ne sabota singuri, noi pe noi, și ne și bucurăm indecent când ne iese. Suntem atât de autodistructivi, încât unul dintre bancurile care ne definește cel mai bine este cel despre cazanul din iad alocat românilor. Acolo nu stă niciun diavol de pază, să-i pocnească în cap pe cei care vor să scape de smoala încinsă în care fierb, pentru că, spune bancul, nu-i nevoie, românii trăgându-se unul pe altul înapoi.

În ultimele săptămâni, vreo două-trei, nu mai mult, ne-am trezit cu o clasă politică acționând, prima dată după decenii, în aceeași direcție, cu același scop. Da, bravo, dar…

De-abia ieșisem din comunism, în 1990, încă ne căutam drumul, iar politicienii noștri se pârau unul pe altul la UE, la Parlamentul European, la orice Înaltă poartă mai puteau găsi pe vremea aia. 

Obiceiul a continuat, la infinit, și înainte de intrarea noastră în UE, și după, orice nemulțumire ar fi existat pe plan intern, era imediat dusă la Bruxelles, la Strasbourg, învelită în ambalaje cu urme de sânge și pusă pe masă. 

România prezentată de români străinilor era cea mai nașpa țară posibilă, cea mai coruptă, cea mai sinistră candidată la integrarea în UE. 

UE ca un ciomag la adresa dușmanilor interni

Pentru mulți dintre cretineii (da, îmi asum aceste cuvinte) nimeriți prin politica românească, Uniunea Europeană a fost mai degrabă un ciomag numai bun de folosit pentru otânjirea adversarilor interni. Orice incapabil refuzat de electorat s-a repezit să dea vina pe țară, pe popor, pe ceilalți. Na, așa suntem noi, nu că nu ne plac înfrângerile, dar nici măcar nu suntem în stare să le recunoaștem.

M-a durut foarte tare momentul 2012, când Monica Macovei a mințit fenomenal în Parlamentul European, vorbind despre o fraudă de 2,5 milioane de voturi la referendumul pentru demiterea securistului Petrov. Monica Macovei, susținută din bănci de Cristian Preda, Traian Ungureanu și mulți alții.

Pentru a-i crește cota unei procuroare neconcludente din punct de vedere profesional, România a fost zugrăvită, de către români, drept cea mai coruptă țară din curtea școlii. 

Adăugați la asta faptul că avem niște diplomați moșteniți de pe vremea lui Pacepa și un președinte căruia i-ar plăcea România doar dacă și-ar schimba numele în Tenerife, Miami sau orice pe acolo. 

Nu azi am ratat intrarea în Schengen, iar. Nu azi, ci în fiecare zi în care ne-am înjurat țara pentru a părea noi mai interesanți, mai demni de milă, mai…

Votând împotriva intrării României în Schengen, austriecii au fost, de fapt, mai români ca românii. Aproape atât de tare a părut că ne urăsc fără motiv.

Citeşte întreaga ştire: Să ne uităm și în oglindă după eșecul Schengen: Ne-am urât pe noi înșine atât de mult, încât i-am molipsit și pe alții

Articolul precedentUnde a fost diplomaţia română în ultimul an, de vreme ce toată lumea este uimită acum? Aurescu făcea lobby în Turcia pentru aderarea Suediei și a Finlandei la NATO…
Articolul următorUniversitatea Craiova va boicota ‘total’ companiile austriece și cantonamentele în Austria