Directorul executiv al DSVSA Bihor, Remus Moțoc, anunță într-un comunicat de presă că pentru asigurarea unui grad ridicat al protecției consumatorilor, având în vedere faptul că în perioada Sărbătorilor de iarnă, crește consumul de alimente, în perioada 29.11.2022 – 31.12.2022, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor va derula un plan de acțiuni în domeniul siguranței alimentare pentru prevenirea și combaterea practicilor frauduloase de comercializare a alimentelor potențial dăunătoare consumatorilor, sau a apariției de cazuri de toxiinfecție alimentară la om. Aceste măsuri preventive, sunt menite a asigura tuturor cetățenilor sărbători de iarnă liniștite. Planul de măsuri cuprinde acţiuni de verificare a operatorilor economici care desfășoară activități în legătură cu:

  1. comercializarea produselor alimentare caracteristice acestei perioade, acțiuni prin care vor fi vizate unităţi din toate municipiile și orașele județului – Oradea, Beiuş, Ștei, Vașcău, Nucet, Aleşd, Salonta, Valea lui Mihai, Marghita, dar și din celelalte localităţi, cu accent pe operatorii alimentari care desfăşoară activităţi de procesare și producție (abatoare, unități de procesare carne, unități de procesare lapte, brutării, laboratoare de cofetărie etc.), de comercializare a cărnii (carmangerii şi măcelării) sau a altor produse alimentare specifice acestei perioade (peşte, ouă, laboratoare de patiserie, depozite alimentare, supermarket-uri, piețe agroalimentare etc.), precum și a unităților de alimentație publică (restaurante, cantine, pensiuni, hoteluri, unități de catering etc.) care desfășoară activități de livrare a preparatelor culinare în sistem de livrare la comandă, take-away, drive-in, sau intenționează să livreze aceste preparate la diferite mese festive, cu ocazia sărbătorilor de iarnă;
  2. mișcarea și comercializarea porcinelor vii destinate sacrificării, din exploatațiile de porcine către abatoare autorizate, sau între exploatațiile nonprofesionale în cazul sacrificărilor de porcine pentru consum familial, și a circulației cărnii de porc și a produselor din carne de porc sau care conțin carne de porc provenite de la porci sacrificați în gospodărille populației.

În cadrul acestor activități de control, personalul de specialitate din cadrul DSVSA Bihor va efectua, cu sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Poliție al județului Bihor, controale cu caracter nediscriminatoriu în trafic, pentru verificarea atât a mijloacelor de transport a porcinelor vii și a cărnii sau altor alimente specifice sezonului, destinate comercializării în unități specializate, dar și a mijloacelor auto proprietate personală, în vederea verificării mișcării porcinelor vii, respectiv a cărnii și produselor din carne destinate consumului propriu și care au fost obținute de la porci vii proveniți din exploatații non-profesionale situate în zonele aflate sub restricții ca urmare a evoluției unor focare de pestă porcină africană.

În acest context reamintim cetățenilor din cadrul județului principalele recomandări, pentru a sărbători cu liniște și sănătate sfintele sărbători:

  1. este interzisă comercializarea porcilor vii, a cărnii și produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului pestei porcine africane (PPA);
  2. datorită evoluției pestei porcine africane, toate târgurile de animale de pe raza județului au activitatea suspendată pe termen nedeterminat.
  3. vânzarea/ achiziționarea animalelor vii este permisă doar direct din exploatații de animale, înregistrate în BND (baza națională de date), care sunt situate în zone care nu sunt supuse unor măsuri de restricție sanitară veterinară ca urmare a evoluției unor boli, doar după verificarea stării de sănătate a acestora de către un medic veterinar împuternicit, care va emite și documentele legale necesare înstrăinării animalelor;
  4. anterior sacrificării porcinelor pentru consum familial, solicitați medicului veterinar din localitate, expertizarea stării de sănătate a animalului, și ulterior a salubrității cărnii obținute;
  5. nu consumaţi carnea de porc obținută din sacrificări tradiționale, şi nu o preparaţi sau înstrăinați, până nu obţineţi de la medicul veterinar rezultatul examinării pentru trichinella spp., cu rezultat negativ. Recomandarea este valabilă şi pentru carnea obţinută de la porcii mistreţi;
  6. se interzice comercializarea stradală a alimentelor, comercializarea ambulantă a acestora sau din mijloace de transport neautorizate. Depistarea acestor cazuri atrage după sine sancţionarea contravenţională cu amenzi de până la 40.000 lei, şi confiscarea în întregime a cantităţii de alimente expuse la vânzare;
  7. recomandăm tuturor consumatorilor să achiziționeze alimente doar din unități autorizate sanitar veterinar, unități la nivelul cărora putem asigura controlul alimentelor;
  8. în contextul actual, în care activitățile de comercializare a alimentelor în mediul on-line au o pondere tot mai ridicată, avertizăm toți consumatorii să verifice – pentru evitarea achiziționării de alimente contrafăcute sau insalubre, anterior oricărei comenzi pe internet, DACĂ PRODUCĂTORUL/FURNIZORUL DE ALIMENTE DEȚINE AUTORIZAȚIE SANITARĂ VETERINARĂ!!!. Această activitate de verificare se realizează repede și ușor prin consultarea paginii de internet a DSVSA județeană, din județul în care se găsește vânzătorul;
  9. pentru a fi sigure, ouăle trebuie să provină dintr-un Centru de ambalare autorizat sanitar veterinar, unde sunt supuse controlului permanent, să fie ambalate, marcate şi etichetate corespunzător. Pe ou trebuie marcat codul fermei producătoare, iar pe etichetă marca ovală a centrului de ambalare, sistemul de creştere, categoria de greutate și data valabilităţii minimale;
  10. laptele crud sau produsele obținute din lapte crud, pot fi comercializate de direct de către producătorii agricoli, doar în spaţiile special amenajate din pieţele agroalimentare (hale de lactate), numai în ambalaje de desfacere corespunzătoare de unică folosinţă (pungi de plastic alimentar, hârtie cerată alimentară, etc.), sau alte tipuri de recipiente curăţate şi igienizate corespunzător, în vitrine special destinate acestui scop, în recipiente (tăvi) confectionate din materiale necorodabile, uşor de curăţat şi igienizat (plastic, ceramică, etc.). Comercializarea acestor produse trebuie să fie însoţită de informaţii scrise din partea producătorului, care să conţină menţiuni referitoare la denumirea produsului, numele producătorului, locul producerii, data obţinerii, valabilitate, compoziție etc. ;
  11. Carnea de porc, vită, oaie, pasăre, pește sau alte specii comercializată prin unități de alimentație publică (magazine, măcelării, supermarket etc.) trebuie să fie marcată cu marcă de sănătate/ identificare (stampilă) fie direct pe carne (pentru carnea în carcasă) fie pe eticheta care este aplicată pe produsul ambalat;
  12. Produsele de brutărie, patiserie și cofetărie specifice sărbătorilor se comercializează doar la nivelul unităților producătoare (brutării, laboratoare cofetărie – patiserie) sau în magazine alimentare specializate. Acestea trebuie să aibă aspect de proaspăt, fără miros sau culoare modificată, ambalate în ambalaje integre și etichetate conform prevederilor legale.

Pentru semnalarea oricăror cazuri în care se observă sau suspicionează intenția de a comercializa alimente în condiții care pun sau ar putea pune în pericol siguranța alimentară, ori situații de  comercializare a produselor alimentare în spații/ locuri neautorizate sau din surse/ tăieri clandestine, rugăm consumatorii să înștiințeze în mod operativ DSVSA Bihor, pentru a dispune măsurile necesare reglementării acestor situații. Sesizările se pot face direct la sediul DSVSA Bihor precum și a circumscripțiilor teritoriale, telefonic la numărul 0259.266.141 sau pe adresa de e-mail office-bihor@ansvsa.ro , ori la CALL CENTER din cadrul ANSVSA la numărul de telefon: 0800.826.787 sau la adresa de e-mail: callcenter@ansvsa.ro.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, inclusiv în efectuarea examenelor de depistare a Trichinella sp. din carnea de porc, în perioada 29.11.2022 – 31.12.2022, programul de activitate al DSVSA Bihor și al structurilor subordonate a fost adaptat astfel încât să poată fi asigurată permanența, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Astfel :

  1. la nivelul sediului judetean al DSVSA Bihor programul zilnic de activitate ( pentru zilele lucrătoare) este între orele 8.30 și 17.00, iar în afara acestui interval și pentru zilele nelucrătoare / sărbătorile legale se asigură permanență telefonică;
  2. la nivelul circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale (CSVSAO) – deschise în toate orașele județului ( Oradea- Piața Cetate, Rogerius și Decebal, Salonta, Beiuș, Aleșd, Valea lui Mihai și Marghita) programul de lucru în această perioadă va fi zilnic între 830-1700, pentru zilele lucrătoare (de luni până vineri), iar în zilele nelucrătoare și toate zilele libere oficiale se asigură permanență telefonică;
  3. orarul de funcționare, care cuprinde numele medicului responsabil pentru fiecare zi de activitate și numărul de telefon la care poate fi contactat va fi afișat la fiecare circumscripție sanitară veterinară din județ, inclusiv la sediul DSVSA Bihor;

Pentru asigurarea personalului de specialitate necesar efectuării examenelor de depistare a Trichinella sp. din carnea de porc, DSVSA Bihor pune la dispoziția cetățenilor mai multe centre de examinare a cărnii de porc, al căror orar de funcționare este detaliat după cum urmează:

  1. un centru de permanență la nivel județean, situat la sediul DSVSA Bihor – compartimentul de parazitologie din cadrul LSVJ Bihor, din Oradea, str. Ion Bogdan nr. 37, care va funcționa, pentru perioada menționată, zilnic, cu excepția sărbătorilor legale, între orele 800-1500, inclusiv sâmbăta și duminica.
  2. un centru de permanență la nivelul municipiului Oradea, organizat la sediul CSVSAO Oradea 1 din cadrul Pieței Cetate a Municipiului Oradea, care funcționează între orele 830-1700 pentru zilele lucrătoare vinerea între 830-1430, iar pentru zilele de sâmbătă și duminică între orele 830-1500. Pentru zilele/ intervalele orare nelucrătoare (zile libere oficiale) se va asigura permanența la telefon.
  3. pentru restul circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale (CSVSAO) – deschise în toate orașele județului (Oradea, Rogerius și Decebal, Salonta, Beiuș, Aleșd, Valea lui Mihai și Marghita) programul de lucru în această perioadă va fi, pentru zilele lucrătoare, zilnic între 830-1700, vinerea între 830-1430, iar în zilele nelucrătoare și toate zilele libere oficiale se asigură permanență telefonică. De la această regulă fac excepție circumscripțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale din afara municipiului Oradea unde se va asigura permanența  și în zilele de sâmbătă în intervalul orar 830-1300
  4. la sediile circumscripțiilor sanitare veterinare de asistență din fiecare comună, prin medicii de liberă practică care au concensionat activitatea de supraveghere sanitară veterinară a teritoriului, în zilele lucrătoare conform programului afișat la sediul circumscripției.

În final, mai spune Remus Moțoc, doresc să urez, pe această cale, în numele întregii echipe a Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bihor, tuturor colaboratorilor noștri și cetățenilor județului Bihor, din toată inima,” SĂRBĂTORI LINIȘTITE ȘI UN AN NOU FERICIT!”

Articolul precedentAustria se opune oficial primirii României în Schengen! Dacă mai ținem, cumva, la țara noastră, boicotul firmelor și produselor austriece ar trebui să înceapă ACUM!
Articolul următorCel mai mare porc din România trăiește într-un sat din Prahova. Cât cântărește Jardel