catavencii.ro: Klaus Iohannis are o viață împlinită. Realmente le-a făcut pe toate: a fost elev, student, profesor, inspector școlar, inspector școlar general, primar, președinte, investitor imobiliar. Ce și-ar mai putea dori un om trecut de 60 de ani?

Desigur, un urmaș de treabă, care să-i ducă mai departe viziunea. Cum viziunea prezidențială lipsește cu desăvârșire, urmaș ar putea să-i fie și unul dintre cele șase imobile, dar se pare că românii n-au ajuns încă la nivelul de sofisticare care să le permită să voteze pentru președinție un apartament. Dar nu-i nimic, există și ființe vii la fel de însuflețite ca o adunare selectă de cărămizi și mortar. Una dintre ele ar fi Ciucă, de profesie general și, temporar, președinte de partid și prim-ministru. Lui ar dori să-i transfere Klaus al nostru realizările celor zece ani de mandat prezidențial, iar generalul pare a nu avea nimic împotrivă. A fost asigurat că teatrul de război electoral va fi curățat înainte de trupele aliate, lui rămânându-i doar misiunea defilării finale.

Un lucru mai trebuie să-l învețe Klaus Iohannis pe urmașul desemnat: cum să stăpânească la perfecție arta contratimpului, în care președintele excelează. Nu degeaba prin cancelariile europene vorbitoare de limbă germană a început să fie alintat cu indicativul Gegenzeitkönig, Regele Contratimpului.

Atâtea poze și-a făcut președintele nostru alături de Donald Trump, încât până și Joseph Biden reușește să și-l amintească și să-l trateze cu refuz neprovocat de consilieri, atunci când vine vorba de întâlniri prelungite.

Acum, grăbindu-se ca garsoniera mare la închiriat, Klaus Iohannis a mai dat un semn de inadaptare a Măriei Sale. În timp ce mai la vest de Sibiu se discuta, cu voce înceată, dar îngrijorată, despre posibilitatea unei păci între Ucraina și Rusia, președintele-comandant suprem al forțelor armate s-a rățoit suveran la ministrul Apărării (la vremea aia Vasile Dîncu), punându-l la punct și forțându-i demisia pentru că a îndrăznit să spună cu voce tare ce se șoptea pe la întrunirile NATO. Nici n-au trecut două săptămâni de la demisia lui Dîncu, iar americanii, cei mai mari distribuitori de șepci de bună-purtare ai planetei, au început să-i sugereze lui Zelenski faptul că niște negocieri de pace cu Rusia, chiar și cu Putin la butonul roșu, ar cam trebui începute. Că mor oameni pe fronturi, în primul rând, dar cam încep să moară și prin casele lor aflate la mii de kilometri de zona de conflict, de frig și, pe alocuri, de foame.

Dar, na, așa e când te lauzi că te informezi din revista presei. Când afli de acolo ce se întâmplă în lume, e mai greu să nu fii mereu în contratimp cu mersul istoriei. Bine, măcar, că informațiile despre stratul de zăpadă de pe pârtii le primește cu prioritate, altfel habar n-ar avea când să dispară strategic cu săptămânile. (sursa)

Articolul precedentStatul român plătește lunar 6.500 de lire chirie pentru directoarea ICR Londra, care n-a vrut să stea într-un apartament gratuit. Cum explică MAE
Articolul următorANI demontează punct cu punct minciunile nesimțite lansate de Clotilde Armand (USR)