Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis definitiv că primăriile nu mai au dreptul să le solicite investitorilor imobiliari să cedeze o parte din teren pentru emiterea autorizației de construire sau a certificatului de recepție a lucrărilor. Decizia ÎCCJ ar putea pune capăt metodei practicată de către Primăria Cluj-Napoca.
Prin această decizie se pune capăt practicii pe care primăria din Cluj-Napoca o folosea, şi anume: condiționa emiterea autorizației de construire de cedarea a unor părți din terenuri unde investitorii intenționau să construiască imobile.
Reprezentanții primăriei susțin că au recurs la aceste metode pe motiv că investitorii aduc o încărcătură prea mare de populație în zonele respective și trebuie să dea o mână de ajutor pentru descongestionarea traficului. În acest mod investitorii acceptă oferta primăriei și preferă să „doneze” o bucată de teren către municipalitate, iar în schimb primesc autorizații de construire cu indicatorii maximi prevăzuți în zonă, scriu jurnaliștii de la Gazeta de Cluj.
Exista o discriminare între tipurile de proprietari
Şi anume, cei care care construiesc locuințe individuale nu beneficiază de extinderea indicatorilor dacă cedează o bucată de teren, însă marii investitori au dreptul să-și extindă construcția până la atingerea indicatorilor maximi prevăzuți în zonă. Prin urmare PUG-ul condiționează eliberarea unor autorizații de construire cu indicatori maximi de cedarea unei părți din teren.
Acest aspect este stipulat și în Regulamentul local de urbanism unde se menționează următoarele: „Anterior emiterii Autorizaţiei de Construire se va dezmembra porțiunea de teren grevată de servitutea de utilitate publică (servitute de realiniere etc) și înscrie în C.F. cu destinația de teren rezervat pentru servitute de utilitate publică, iar suprafaţa de referinţă pentru calculul P.O.T. va fi cea rămasă în proprietate privată, fără suprafața dezmembrată pentru servitute. Alternativ, la cererea proprietarilor, suprafaţa afectată de servitutea de utilitate publică va putea trece cu titlu gratuit în proprietate publică, caz în care suprafaţa de referinţă pentru calculul P.O.T. va fi suprafaţa totală a parcelei iniţiale + 0,5 x suprafaţa trecută în proprietate publică.”
Odată cu această decizie se pune capăt „tradiției”
Această practică de ani de zile ar putea deveni istorie odată cu Decizia nr. 542 din 17 martie 2022, emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție ce face referire la servitutea de utilitate publică instituită asupra unei suprafețe de teren, proprietate privată.
Principalele puncte ale deciziei: Condiționarea proprietarului pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie de dezmembrarea terenului în parcele distincte şi renunţarea la dreptul de proprietate asupra suprafeței afectate servituții de uz public.
-Constatarea nulității absolute a declarației notariale de renunţare la dreptul de proprietate.
-Existenţa unei cauze ilicite, imorale.
-Atingerea adusă dreptului de proprietate.
-Constatarea exproprierii în fapt.
-Obligarea unității administrativ-teritoriale la plata unei juste despăgubiri.
Prin această decizie, instanța de recurs a reţinut că „reclamanta este îndreptățită la obţinerea unei juste despăgubiri, în condiţiile în care dreptul de proprietate, un drept fundamental reglementat de dispozițiile art. 44 din Constituția României, i-a fost încălcat de către pârâte (administraţia publică locală), prin impunerea servituții de utilitate publică.
Pierderea elementelor esențiale ale dreptului de proprietate, deşi persoana rămâne, formal, proprietarul bunului, cu privire la care însă nu mai poate exercita nici un atribut din conținutul dreptului, în lipsa unei prealabile şi juste despăgubiri, afectează dreptul, în substanța sa, şi reprezintă o încălcare din partea autorităților statului. sancționată de art. 1 din Protocolul nr. 1”.
Cum a fost afectat dreptul la proprietate
S-a mai reținut, totodată, că „pârâtele au generat, în sarcina reclamantei, o interdicţie în legătură cu un exerciţiu complet al dreptului său de proprietate, determinată de un interes public, dar nu şi-au îndeplinit şi obligaţiile pozitive corelative, și anume de a expropria, în drept, bunul şi de a-i oferi titularei dreptului de proprietate o compensatie financiară corespunzătoare indisponibilizării bunului.
Aceasta întrucât nu se poate admite că realizarea unor obiective de politică socială de interes public de către autoritățile statului să fie suportate doar de o persoană anume, in speţă, reclamanta.
În concluzie, proporţionalitatea în materia privării de proprietate este legată de obligativitatea autorităţilor de a stabili despăgubiri pentru bunul pierdut, calculate în funcție de pierderea suferită de proprietar. O altă condiție a proporționalității unei privări de proprietate este aceea ca indemnizarea să survină într-un interval de timp rezonabil de la momentul pierderii proprietăţii, întrucât proportionalitatea impune ca interesele divergente să sufere o satisfacere a lor concomitentă.
Sub acest aspect, consecinţele instituirii unei servituți de utilitate publică asupra terenului reclamantei, fără plata vreunei despăgubiri şi fără urmarea procedurilor legale de expropriere care să fundamenteze o astfel de plată, reprezintă o ingerinţă severă în dreptul său de proprietate şi, ca atare, o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenţie”, scrie gazetadecluj.ro.
