Cu 9 zile înainte să expire starea de urgenţă, Curtea Constituţională a decis că ordonanţa prin care guvernul a mărit amenzile în ultima lună, până la 20.000 de lei, este neconstituţională, informează stirileprotv.ro.

Decizia judecătorilor CCR nu anulează însă automat aceste sancţiuni date celor care nu au respectat prevederile ordonanţelor militare. Cei care le-au primit, trebuie să le conteste în instanţă.

De la începutul stării de urgenţă au fost date peste 300.000 de amenzi, în valoare de aproximativ 120 de milioane de euro.

Atenţie, neconstituţionale sunt doar acele amenzi cu valoarea cuprinsă între 2.000 şi 20.000 de lei, care s-au dat de la 1 aprilie până acum, prin ordonanţa de urgenţă a guvernului.

Cele date de la instituirea stării de urgenţă, de pe 16 martie până pe 1 aprilie, cu valoarea cuprinsă între 100 şi 5.000 de lei, rămân valabile.

Amenzile plătite deja nu mai pot fi contestate

Amenzile plătite deja nu mai pot fi contestate. Pentru anularea amenzilor neplătite şi primite după data de 1 aprilie, trebuie deschis proces în instanţă. Asta după publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial.

Amenzile pot fi contestate în instanţă într-un termen de maximum 15 zile de la ridicarea stării de urgenţă, adică, cel mai probabil, până pe 30 mai.

Statul a dat, până acum, 310.000 de amenzi în valoare totală de 120 de milioane de euro. Deci, media este de 2.000 de lei per amenda. Poliţia poate da în continuare amenzi, până pe 15 mai, dar numai cu sume cuprinse între 100 şi 5.000 de lei.

Avocatul Poporului a contestat OUG la CCR

Avocatul Poporului a contestat la Curtea Constituţională odonanta de urgenţă prin care amenzile pentru cei care ieşeau din case fără motiv au fost mărite până la 20.000 de lei. Ordonanţa a fost emisă de Guvern pe 26 martie şi a intrat în vigoare pe 1 aprilie. Până atunci, amenzile erau mult mai mici dar din acea zi poliţiştii au dat amenzi cuprinse între 2.000 şi 20.000 de lei.

sursa: stirileprotv.ro

Articolul precedentPuteți să părăsiți localitatea după 15 Mai
Articolul următorAmenzile se dau în continuare! Ce rost a avut tot circul lui Orban împotriva CCR?