Chinezii de la Cofco, americanii de la CHS, Cargill şi ADM şi elveţienii de la Ameropa şi Glencore domină ex­por­turile de cereale 2,16 miliarde euro din 2020, potrivit da­telor de la Institutul Naţional de Statistică, analizate de ZF.

Cofco International Romania (fosta Nidera), parte a grupului COFCO, cea mai mare companie agro-alimentară din China, cu afaceri de peste 4 miliarde de lei pe plan local, conduce detaşat topul celor mai mari zece exportatori de cereale din România, după ce a urcat cinci poziţii în 2020, în topul celor mai mari 500 de exportatori, ajungând pe locul 11, potrivit datelor de la INS.

În ceea ce priveşte exportul de cereale al comer­cianţilor cu capital autohton, în top zece se află numai Cerealcom Dolj, firmă controlată de Mihai Anghel, care exploatează o suprafaţă de circa 25.000 de hectare şi comercializează aproximativ 1 milion de tone de cereale pe an, atât din producţia proprie, cât şi de la alţi fermieri.

O companie nou intrată în top este Al-Dahra Agri­culture România, a arabilor care deţin Agricost, cea mai ma­re fermă din România după suprafaţa cultivată. Arabii din Abu Dhabi au cumpărat Agricost în 2018 cu circa 200 mil. euro de la Constantin Duluţe, companie care ex­ploatează în Insula Mare a Brăilei o suprafaţă de 55.600 de hectare, teren arendat de la Agenţia Domeniilor Statului.

sursa: zf.ro autor: Florentina Nițu

Articolul precedentSecția Speciala va fi reînființată!
Articolul următorNoua escrocherie de pe Facebook. Cum încearcă infractorii să te convingă să le dai datele personale