De când ne-am întâlnit ultima oară, lumea s-a schimbat foarte mult. În 2019 am fost participanţii unei tabere deosebit de optimiste şi încrezătoare, însă deceniul care s-a deschis în faţa noastră, după cum se vede bine, va fi deceniul pericolelor, războiului şi nesiguranţei. (…)
Deci, am intrat în epoca pericolelor, iar acum se fisurează aceşti piloni ai civilizaţiei occidentale pe care îi credeam indistructibili. Voi aminti aici trei asemenea zdruncinări. Anterior am crezut că trăim într-un scut protector al ştiinţei, dar a venit COVID-ul. Am crezut că în Europa nu mai poate fi război, dar acum avem război în vecinătatea Ungariei. Am crezut că războiul rece nu se mai întoarce, dar foarte mulţi lideri ai lumii acţionează în direcţia organizării vieţii noastre într-un bloc. Acestea sunt evoluţii pe care în 2019 nu le-am amintit deloc, acestea ne învaţă să fim mai modeşti, deoarece posbilităţile noastre de previziune sunt serios limitate. Acest lucru este valabil şi pentru cei care vorbesc despre viitor. În 2019 nu am vorbit nici despre pandemie, nici despre războiul din Europa, nici despre o victorie de două treimi, nici despre reîntoarcerea la putere a stângii în Germania şi nici despre faptul că îi vom învinge pe englezi acasă la 0-4 (la fotbal). Deci, dacă cercetez viitorul, cel mai important lucru este modestia şi supunerea. Nu poţi să iei pâinea de la gura Domnului.
Fragmentul de mai sus nu e rupt dintr-un eseu semnat de un filosof. de renume al lumii de azi. Filosof care nu poate fi decît franțuz, Nu e rupt din comentariul unui publicist occidental, și cu atît mai puțin din intervenția unui lider de opinie din Europa Centrală și de Est.
E dintr-o intervenție publică a unui politician.
Politicianul se numește Victor Orban și e premierul Ungariei.
Pe Victor Orban îi urăsc deopotrivă Stăpînii și Slugile.
Prin Stăpîni înțeleg liderii Marilor Puteri Europene, dar mai ales, Liderii Birocrației dictatoriale de la Bruxelles.
Aceștia văd în Victor Orban cel mai mare pericol pentru stăpînirea lor. Recent, unul dintre acești Stăpîni, președintele Comisiei Europene, a cerut Statelor membre ale UE să-și micșoreze cu 15% consumul de gaz pentru a-l da, ulterior, Germaniei, țară care a descoperit că motoarele nu merg cu lemne. Victor Orban s-a opus. Nu de-al dracului, ci pentru că o asemenea mișcare lovește interesele naționale ale Ungariei.
În 1946, Lucrețiu Pătrășcanu a declarat că „înainte de a fi comunist, sunt român”. O declarație care a însemnat pentru el începutul sfîrșitului. Cum să admită așa ceva Stăpînul sovietic, care înțelegea prin comunist, internaționalist, adică supus Moscovei.
Victor Orban ar putea spune ceva asemănător. Înainte de a fi bruxellesist sunt maghiar.
Prin slugi înțeleg pe politicienii români, cei care sînt mai întîi bruxellesiști și mai apoi, dacă rămîne loc, evident, români.
Și ei, politicienii români, ar vrea să-și poată permite fapte și vorbe precum cele asumate de Victor Orban. Nu-și pot permite, deși ei gîndesc la fel ca Victor Orban, pentru că, înainte de a fi români ei sunt bruxellesiști. Și-i urăsc pe toți cei pe care poporul român îi văd că-și pot permite să fie și altceva decît slugi.
Ura față de Victor Orban a făcut ca unul dintre cele mai puternice texte semnate de un european despre Declinul Europei să fie aruncat în mașina de aruncat rahat în dreapta și-n stînga a presei diversioniste. Unui text filosofic trebuie să-i răspundă filosofii. I-au răspuns milițienii de serviciu.
Din presă și din politică.
Fragmentul citat în debutul acestui articol are o valoare de excepție și pentru că aduce în discursul public al unui om politic european neliniștile încercate de oamenii lucizi la declanșarea Pandemiei mai întîi și la declanșarea Războiului din Ucraina mai apoi.
Principala consecință a Pandemiei a fost pentru milioane de europeni pierderea unei iluzii de esență de pînă atunci:
Iluzia Științei atotputernice.
Această Știință a fost înfrîntă de un virus.
Declanșarea Războiului din Ucraina a dus la pierderea unei alte mari iluzii nutrite de Europenii cufundați în rutina confortului:
Iluzia că un Război e imposibil în Europa.
Și iată că Războiul a fost posibil.
Și durează deja de luni bune și nu lasă impresia că se va încheia curînd.
A treia iluzie de care vorbește Victor Orban e cea potrivit căreia după încheierea Războiului Rece, care a durat peste patru decenii, un nou Război rece nu mai poate reveni.
Ei bine, Războiul Rece a revenit.
De data asta nu între URSS și SUA, ci între Rusia și China pe de o parte și America și Uniunea Europeană pe de alta.
Victor Orban n-a invocat întîmplător în debutul discursului aceste trei mari iluzii pierdute de Occident.
Întreg discursul e stăpînit de neliniștea pe care trebuie s-o încercăm în prezent față de Destinul Lumii Occidentale.
Lume din care face parte și Lumea Românească.
Liniștea, satisfacția, veselia, fericirea tonată își au cauza în absența veghii.
Poate că Victor Orban exagerează avertizîndu-ne asupra a ceea ce el numește Declinul Occidentului.
Poate că Occidentul e ca România din discursul lui Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă:
O realitate în care vorba poetului:
Nu există să existe / Cetățeni cu fețe triste.
Dar dacă nu e?
Nu e mai bine să fim pregătiți pentru pierderea altei mari iluzii – cea a Occidentului triumfător – decît să suferim după pierderea unui noi iluzii?
Ce înseamnă asta?
Că față de viitor trebuie să fim modești.
Esența discursului lui Victor Orban stă în îndemnul:
Vegheați, nu dormiți!
Pentru că nu de puține ori în somn se moare.
Fie și doar pentru atît, Discursul lui Victor Orban e unul istoric.
Un discurs cum nici un politician român n-a ținut pînă acum în postdecembrist și nici nu cred că va ține. (cristoiublog.ro)
