CONTEXT: Grecia a ajuns, acum câțiva ani, în criză, pentru că băncile GERMANE au îndopat-o, ca pe o gâscă, cu credite neperformante, plătite apoi de TOȚI europenii, în timp ce germanii, și slugile lor, îi acuzau pe greci de lene…

————

Fostul ministru de Finanțe al Greciei, Yanis Varoufakis, cel care a fost acuzat de Germania că a provocat falimentul Greciei, nu îi uită pe oficialii de la Berlin și acum face o analiză care dă fiori. Varoufakis arată că modelul economic promovat de Germania, cu gaze cumpărate ieftin și salarii ținute cât mai jos, a eșuat lamentabil, iar țara se îndreaptă spre un colaps similar cu al Greciei. El explică faptul că economia Germaniei s-a bazat prea mult pe gazul venit din Rusia, iar cum acesta este pe cale să fie tăiat, totul se va prăbuși.

”Grecii și alți sud-europeni ar putea acum să simtă o bucurie răutăcioasă: în contextul războiului din Ucraina și al noului război rece SUA – China, Germania se confruntă cu prăbușirea modelului său economic.

În balanță atârnă însă viitorul Europei democratice, deci nu este momentul pentru bucurie.

Niciodată nu este ușor să te trezești cu știrea că modelul de afaceri al țării tale este distrus. Este greu să recunoști ceea ce este evident:

– Că liderii tăi politici fie au fost înșelați, fie te-au mințit atunci când te-au asigurat, timp de decenii, că standardele tale de viață – cu greu câștigate – sunt în siguranță.

– Că viitorul tău imediat se bazează acum pe bunătatea unor străini.

– Că Uniunea Europeană, în care v-ați pus încrederea, s-a angajat într-un exercițiu permanent de ascundere a realității.

– Ca partenerii tăi din UE, la care apelezi acum pentru ajutor, te privesc ca pe un răufăcător pe care îl așteptau de mult la cotitură.

– Că elitele economice, din țara ta și din afară, caută modalități de a se asigura că țara ta rămâne blocată.

– Că trebuie să îndurați schimbări masive și dureroase în speranța că nimic nu se va schimba.

Grecii cunosc foarte bine toate astea. Am experimentat totul pe pielea noastră la începutul anului 2010. Astăzi, germanii sunt cei care se confruntă cu un zid de condescendență, antipatie și, uneori, chiar batjocură.

Oricât de ironic ar părea, niciun european nu este mai bine plasat decât grecii pentru a înțelege că germanii merită mai bine, că situația lor actuală este rezultatul eșecului nostru colectiv, european, și că nimeni – cu atât mai puțin grecii, italienii, spaniolii și portughezii (PIGS, așa cum am fost numiți cândva) – nu trage niciun folos când este tratat cu superioritate.

Acum, lucrurile devin dramatice pentru Germania din cauza faptului că modelul său economic e construit pe salarii ținute cât s-a putut de jos, pe gaz rusesc ieftin și pe excelență în inginerie mecanică ”mid-tech”, în special în producția de mașini cu motoare cu ardere internă.

Toate acestea au adus surplusuri comerciale masive în patru faze distincte de după al doilea Război Mondial:

– în cadrul sistemului Bretton Woods condus de SUA, care a oferit rate de schimb fixe și acces la piață în Europa, Asia și Americi

– apoi, după prăbușirea Bretton Woods, când piața unică europeană s-a dovedit foarte profitabilă pentru exporturile germane

– din nou, după introducerea monedei euro, când finanțarea vânzărilor a deschis porțile periferiei Europei atât pentru bunuri, cât și pentru capital german

– în cele din urmă, când foamea Chinei pentru produse intermediare și finite a compensat, în criza euro, scăderea cererii din Europa pentru bunuri germane

Germanii încep însă, încet- încet, să conștientizeze că modelului lor economic dispare și că elitele lor i-au păcălit timp de decenii: excedentele fiscale nu au reprezentat prudență în acțiune, ci mai degrabă un eșec monumental. Pentru că pe parcursul anilor lungi cu dobânzi ultra-scăzute ar fi trebuit să investească în producție de energie curată, în infrastructură critică și în tehnologiile viitorului.

Nimeni n-a vrut să vadă că dependența Germaniei de gazul rusesc și de cererea chineză nu poate fi sustenabilă pe termen lung.

Astăzi, odată cu sfârșitul gazului ieftin și cu declanșarea noului război rece al Americii cu China, modelul german este terminat.

Sigur, exporturile germane vor reveni, ajutate de valoarea scăzută a euro.

Volkswagen va vinde mult mai multe mașini electrice odată ce lanțurile de aprovizionare vor fi restabilite.

BASF își va reveni, odată ce sursele de energie vor fi asigurate.

Ceea ce nu se va mai întoarce niciodată este eficiența modelului german:

o mare parte din veniturile Volkswagen vor merge în China, de unde provin tehnologiile bateriilor, iar munți de bani se vor muta de la industria chimică la sectoarele legate de Inteligență Artificială.

Unii prieteni din Germania încă își pun speranța că scăderea euro ar putea restabili sănătatea modelului german.

Nu se va întâmpla asta: țările cu economii reduse și cu un deficit comercial structural, precum Grecia, beneficiază de pe urma devalorizării. Țările cu economii mari, cu un excedent comercial structural, nu beneficiază de pe urma devalorizării pentru că, evident, consumatorii interni mai săraci subvenționează exportatorii mai bogați.

Este exact opusul a ceea ce are nevoie economia socială germană.

Mesajul meu pentru prietenii germani e simplu:

Renunțați la doliu. Depășiți mânia, negarea și depresia. Nu trageți de timp și începeți să proiectați un nou model economic. Spre deosebire de greci, voi mai aveți suficientă suveranitate pentru a face acest lucru fără presiunea creditorilor.

Dar mai întâi, trebuie să rezolvați o dilemă politică esențială: doriți ca Germania să-și păstreze suveranitatea politică și fiscală? Dacă da, noul tău model nu va funcționa niciodată în zona euro. Dacă nu vreți să vă întoarceți la marca germană, aveți nevoie de un model ancorat într-o federație europeană democratică, cu drepturi depline.

Orice altceva va continua Marea Minciună pe care acum începeți, dureros, să o conștientizați.”, scrie Yanis Varoufakis, informează Project Syndicate.

sursa – stiripesurse.ro

Articolul precedentFamilia Mudura a cumpărat un imobil în București de la un fond al Băncii Centrale a Ungariei
Articolul următorCa și Orban (Viktor), Zelenski rescrie istoria! Dacă ne luăm după el, Ștefan cel Mare i-a bătut la Codrii Cosminului pe ucraineni…