Salonul Vinurilor Millesime, organizat de Asociația pentru cultura și civilizația vinului Millésime, vă așteaptă timp de 3 zile în Cetatea Oradea să degustați vinurile celor 24 de producători/importatori participanți, într-un cadru unic! Evenimentul va avea loc în perioada 3-5 iunie.
Salonul Vinurilor Millésime, aflat la a patra ediție, este primul eveniment major de acest gen organizat în Oradea și se dorește a fi punctul de întâlnire al iubitorilor de vin din nord-vestul tarii și nu numai.
Asociația pentru cultura și civilizația vinului Millésime a fost înființată în Oradea, în anul 2010, de către dl. prof. Popa Dorin, care deține calitatea de președinte al Asociației, împreună cu Cristian Drimba. Menirea Asociației este educarea consumatorilor, promovarea culturii și civilizației vinului și bineînțeles promovarea unui consum responsabil. Membrii Asociației se întâlnesc de cel puțin doua ori pe lună pentru a degusta cele mai noi vinuri și pentru a afla poveștile ce stau în spatele creațiilor enologice.
Programul Salonului Vinurilor Millésime
3 IUNIE
- 14.00 Atelier tehnic Negru de Drăgășani
- 16.00 Deschiderea Salonului
- 20.00 Închidere
4 IUNIE
- 12.30 Panel de discuții și degustare comparativă de Negru de Drăgășani
- 14.00 Deschiderea Salonului
- 14:30 Masterclass – Hola Rioja! Struguri, vinuri si terroir – un masterclass de Kormos Zoltan
- 17:30 Masterclass Cognac – Hine, cu Doru Jidveianu
- 20.00 Închidere
5 IUNIE
- 12:00 Masterclass Champagne cu Sandra Cahu
- 14.00 Deschiderea Salonului
- 15:00 Masterclass vinuri grecești cu Vasilis Ioannou – Dancing With Assyrtiko
- 20.00 Închidere
Accesul la Salonul Vinurilor Millésime se realizează pe baza biletului de intrare. Pentru a avea asigurat accesul puteți achiziționa biletele fie în avans, fie la fața locului. Acestea sunt disponibile în varianta bilet de 1 zi sau bilet de 3 zile la un preț redus.
Accesul la sesiunile Masterclass se face pe bază de bilet și este valabil doar împreună cu biletul de acces la Salon pentru ziua respectivă. Locurile disponibile sunt limitate.