Prima suspiciune de variolă din România, boală total eradicată la nivel mondial în 1977, a fost anunțată, duminică, de un medic din țară.

UPDATE: Surse din Ministerul Sănătății au precizat pentru Știrile ProTV.ro că acest caz este, de fapt, unul de varicelă.

Știrea inițială

Andi Radu Agroșoaie, medic la Spitalul Rădăuți, în cadrul Secției Boli Infecțioase, a informat, duminică, Ministerul Sănătății cu privire la o suspiciune puternică de variolă, la o femeie în vârstă de 50 de ani, potrivit mesajului său postat pe Facebook. Potrivit surselor Știrile ProTV, Ministerul Sănătății nu confirmă acest caz, în primă instanță.

Variola, maladie total eradicată în urmă cu 45 de ani

Variola a fost o boală contagioasă, de natură virotică. Variola a fost una dintre cele mai mari catastrofe ale omenirii, omorând și desfigurând un număr imens de oameni de-a lungul secolelor; numai în secolul al XX-lea au murit de variolă între 300 și 500 de milioane de oameni. Numai în 1967 s-au îmbolnăvit de variolă circa 15 milioane de oameni și au căzut victime acestei boli două milioane. În același an, Organizația Mondială a Sănătății a desfășurat o campanie intensă de vaccinare și de informare a opiniei publice cu privire la această boală. În 1977, variola a fost total eradicată; de atunci nu s-a mai semnalat nici un caz. Variola este singura afecțiune contagioasă ai cărei germeni au fost total eliminați din mediul natural, potrivit Wikipedia. (sursa)

Articolul precedentUltima zi a Street Food Festival. Merită un drum până la Cetate (FOTO)
Articolul următorControl vamal comun la frontiera dintre Ucraina și Polonia. Liderul de la Varșovia: ”Granița ar trebui să unească, nu să divizeze”