Mai este puţin până la deschiderea oficială a sezonului estival, însă profesorii n-au primit încă voucherele de vacanţă, asta deşi Sorin Cîmpeanu a declarat Antena 3 că Ministerul Educaţiei a virat toţi banii către inspectoratele şcolare pentru tichetele de vacanţă.
Profesorii și angajații din învățământul de stat vor pirmi vouchere de vacanță, în valoare de 1.450 de lei, pentru anul 2022, însă acestea ar ajunge la dascăli abia în luna iulie.
Profesorii, fără vouchere de vacanţă la deschiderea sezonului estival
“Ministerul Educaţiei a făcut viramentele de bani pentru toate inspectoratele şcolare din ţară, însă ce se întâmplă în acest moment, am vrut să aflăm şi noi, de aceea am contactat Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, ca să aflăm când vor ajunge vouchere la profesori. Răspunsul este cel puţin ciudat, asta pentru Inspectoratul Şcolar spune că a transferat banii către toate unităţile de învăţământ din Capitală, ceea ce înseamnă că urmează ca şcolile să facă licitaţiile pentru achiziţia de vouchere.
Dascălii ar putea primi voucherele la jumătatea lunii iulie
Asta înseamnă că vor fi făcute tot atâtea lictaţii câte unităţi de învăţământ există în Capitală, adică peste 600 de licitaţii, iar unii directori spun că aceste licitaţii durează cel puţin o lună, o lună şi jumătae, ceea ce înseamnă că unii profesori din Capitală ar putea să primească aceste vouchere la jumătatea lunii iulie şi vor mai avea la dispoziţie mai puţin de o lună şi jumătate să se bucure de vacanţă”, a anunţat Raluca Bîrcă, reporter Antena 3.
Profesorii primesc vouchere de vacanță de 1.450 de lei | Ordinul, publicat în Monitorul Oficial
Profesorii de la stat și angajații din învățământ vor primi vouchere de vacanță de 1.450 de lei, pentru anul 2022, după ce ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial.
Sorin Cîmpeanu a anunțat, în exclusivitate pentru Antena 3, că Ministerul Educaţiei a făcut toate viramentele de bani pentru voucherele de vacanță.
Asta înseamnă că Inspectoratele Școlare au banii, dar de aici și până la transferul sumei pe cardurile profesorilor este cale lungă.
Ordinul care stabilește distribuția voucherelor a fost publicat pe 14 aprilie, dar inspectoratele au 30 de zile ca să strângă solicitarile de refuz ale voucherelor.
Din cauza acestui termen, spun inspectoratele, voucherele vor putea fi virate abia după 15 mai, iar pt cei care nu au card, ar putea să dureze și mai mult. (sursa)