Primul Paşte “liber de pandemie” din ultimii doi ani este marcat de o putere de cumpărare erodată de inflaţia care a atins două cifre pentru prima dată în ultimii 18 ani.

În condiţiile unui război nu departe de graniţă, România nu se confruntă însă cu o penurie de alimente, dar rămâne de văzut cât de bogată va fi masa de Paşte după ce alimentele au fost vedete ale scumpirilor din ultima perioadă.

Preşedintele Federaţiei sindicale din industria alimentară – Sindalimenta, Dragoş Frumosu, susţine că masa de Paşte de anul acesta va fi cu 50% mai scumpă decât anul trecut, la unele produse înregistrându-se aproape o dublare a preţului.

“Masa de Paşte, dacă ne gândim numai la ea, va fi categoric mai scumpă cu 50% faţă de anul trecut. Preţul produselor care se consumă de Paşte a crescut şi aici ne referim strict la cozonac, pască, ouă şi carne de miel. Preţul la carnea de miel aproape s-a dublat. Poate e ceva mai scăzut dacă iei direct de la fermă şi ajungi pe la 40 de lei/kg tăiat, dar sub acest preţ, sub nicio formă.

Mie mi se pare puţin nepotrivit faptul că nu au mai organizat târguri, pentru că în condiţiile acestea nu ar fi fost 50 de lei/kg, poate ar fi fost 40 – 42 de lei/kg, iar 10 lei contează foarte mult pentru foarte mulţi. Preţul ouălor aproape s-a dublat, la cozonac este cu cel puţin 30% mai scump, pasca la fel, dacă nu chiar mai mult. În condiţiile acestea preţurile conduc la o masă de Paşte cu cel puţin 50% mai scumpă decât anul trecut”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Federaţiei Sindalimenta.

Pe de altă parte, preşedintele Federaţiei Patronale din Industria Alimentară Romalimenta, Sorin Minea, afirmă că o parte din preţurile actuale sunt false şi mult mai mari decât preţul necesar, iar spre sfârşitul primăverii vom asista chiar la o uşoară scădere a preţurilor şi poate chiar la o scădere masivă la produsele nevandabile.

“Creşteri de preţuri există pe piaţă de o săptămână – două şi cu cât există mai multe ştiri despre creşteri, cu cât sunt avansate cât mai multe preţuri fanteziste, cu atât vor creşte mai mult. De la început şi până acum au fost zeci de zvonuri cu scumpiri de 30 – 40%. Eu am spus că nu e aşa şi a fost de maximum 10 – 15%. S-au avansat preţuri pentru carcasa de miel de 4.000-4.500 de lei.

A fost o tatonare a pieţei, cu ajutorul presei, consumatorul a fost pregătit pentru preţuri uriaşe şi aceste preţuri au venit pe piaţă. După sărbători, o parte dintre preţuri vor cădea, pentru că este foarte slabă cumpărarea. Se face o presiune uriaşă din partea procesatorilor din piaţa europeană de a intra pe piaţa românească pentru că şi la ei piaţa este foarte slabă. O să ajungem mai scumpi decât ei şi ne vor lua piaţa. Faţă de o creştere prognozată corect, o medie de 10%, s-a sărit calul în disperare, vânzările cad, se vor întoarce la preţurile vechi dar cu economia prăbuşită”, a precizat, pentru AGERPRES, Sorin Minea.

Acesta prognozează că majorarea preţurilor se va opri după Paşte, iar spre sfârşitul primăverii va fi o temperare şi chiar o scădere a preţurilor. “Este strict părerea mea, dar s-ar putea să asistăm la scăderi masive la produsele nevandabile. Pot să vă spun însă că o parte din preţurile actuale sunt false, sunt mult mai mari decât preţul necesar”, a transmis preşedintele Romalimenta. (ziare.com)

Articolul precedentGura prostului și adevărul
Articolul următorEuroparlamentarul USR Nicolae Ștefănuță, ironizat pe grupurile de Facebook ale partidului după ce s-a autodeclarat „omul cu banii UE”: N-ai pe mână nici cheia de la ușița de la intrarea din beciul din spatele cămării bucătăriei UE