Reacția Bisericii după criticile lui Iohannis privind acordul cu MAI: Nu Biserica ia deciziile, ea doar le respectă
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, afirmă că acordul Patriarhiei Române cu MAI a fost unul “interinstituţional, oficial şi public” şi precizează că “nu Biserica ia deciziile, ea doar le respectă”.
“Acordul Patriarhiei Române cu MAI a fost unul interinstituţional, oficial şi public. Este firesc, în calitate de creştini şi cetăţeni care respectăm riguros Legea, să cerem în contextul celei mai mari Sărbători creştine câteva lucruri esenţiale care nu intră în conflict cu nimic din reglementările în vigoare. Nu Biserica ia deciziile, ea doar le respectă. Asta face BOR riguros de la începutul pandemiei şi îi ajută concret pe cei afectaţi. Până în acest moment, cu aproape 10 milioane de lei. Asta va face Biserica şi mai departe”, arată Bănescu, într-o declaraţie acordată miercuri Agerpres.
Anterior, Vasile Bănescu afirma că acordul Patriarhiei cu MAI este “în conţinutul său, până la ultima literă, în consonanţă cu toate reglementările stării de urgenţă” şi subliniază că România este o ţară şi o societate edificate pe valorile creştinismului, “nici creştinopată, nici creştinofobă”.
“Acordul Patriarhiei cu MAI este în conţinutul său, până la ultima literă, în consonanţă cu toate reglementările stării de urgenţă în vigoare (valabile în spaţiul public, inclusiv al magazinelor alimentare, al farmaciilor etc). Poliţia Română nu ne asigură tuturor doar protecţia şi ordinea publică, ci face acum şi un gest major de civilitate creştină, un gest de cordialitate civică pentru care toţi cetăţenii ortodocşi ai acestei ţări îşi exprimă tăcut recunoştinţa. Mai puţin ideologii anticreştini mereu de serviciu. Suntem o ţară şi o societate edificate pe valorile culturale şi spirituale ale creştinismului, o societate tolerantă, solidară, civilizată. Nici creştinopată, nici creştinofobă”, a declarat miercuri Bănescu pentru Agerpres.
El a susţinut că a oferi, cu “măsuri de protecţie totală şi perfect legală, Paşti şi Lumina de Paşti celor care le solicită”, reprezintă un gest salutar şi nu criticabil.
“A oferi, sub măsuri de protecţie totală şi perfect legală, Paşti şi Lumina de Paşti celor care le solicită şi le primesc prin voluntari acreditaţi şi corespunzător echipaţi (mult mai bine decât curierii care ne aduc mâncare sau produse comandate online), a oferi aceste lucruri în deplină ordine, nu tuturor la întâmplare, este un gest pe care bunul simt, dublat acum atent şi de fireasca grijă faţă de ceilalţi, ne invită în mod firesc să îl salutăm, nu să îl criticăm.
Învierea lui Hristos să ne aducă tuturor în suflet lumină, pace şi bucurie în starea de recluziune şi reflexivitate în care ne aflăm în acest an!“, a mai spus Vasile Bănescu.
Ministrul Marcel Vela a anunţat, marţi, că, în urma unui acord între MAI şi BOR, distribuirea Sfintei Lumini aduse de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă, 18 aprilie, se va face de către voluntarii parohiilor şi de către echipajele de ordine publică şi patrulele existente în misiune, începând cu ora 20,00.