Suedia a decis să nu recomande vaccinurile anti-COVID-19 pentru copiii din grupa de vârstă 5-11 ani, a anunțat Agenția de Sănătate Publică, argumentând că beneficiile nu depășesc riscurile, relatează Reuters.
“Pe baza informațiilor pe care le avem în prezent, și anume că există un risc scăzut de a face o formă gravă a bolii în cazul copiilor, nu vedem niciun beneficiu clar din vaccinarea acestora”, a declarat Britta Bjorkholm de la Agenția de Sănătate Publică, într-o conferință de presă
Ea a adăugat că decizia ar putea fi revizuită dacă datele obținute în urma cercetărilor se vor schimba sau dacă o nouă variantă de coronavirus va schimba cursul pandemiei. Copiii din grupurile cu risc ridicat pot primi deja vaccinul, scrie Agerpres.
Suedia a înregistrat peste 40.000 de cazuri noi pe 26 ianuarie, una dintre cele mai mari cifre zilnice de la începutul pandemiei, în pofida testării limitate. Deși în timpul celui de-al patrulea val de coronavirus numărul cazurilor zilnice a fost extrem de ridicat, sistemul sanitar nu este supus aceleiași tensiuni ca în timpul valurilor anterioare.
Joi, 101 pacienți cu COVID au avut nevoie de terapie intensivă, mult sub nivelul de peste 400 de pacienți înregistrat în primăvara anului 2021. În total, aproape 16.000 de persoane au murit din cauza COVID-19 în Suedia de la începutul pandemiei.
Guvernul Suediei a extins miercuri restricțiile, care includ un program de funcționare limitat pentru restaurante și o limită a numărului de persoane permis în interior, timp de două săptămâni, însă a spus că speră să ridice noile restricții pe 9 februarie. (sursa)