Patrick Andre De Hillerin: În momentul în care Florin Roman a fost pe drept mazilit din guvernul Ciucă, era previzibil că niciunul dintre CV-urile guvernamentale nu este neverificabil de către presă. Că o făcea Libertatea, că o făcea Valeriu Nicolae, că o făcea Cațavencii sau oricine altcineva, era doar o chestiune de timp.
Pentru că, oricât ne-am dori, astfel de lucruri durează. Uneori găsim scurtături, alteori nu. De cele mai multe ori nu, deci e nevoie de răbdare, de săptămâni sau luni în care ți se răspunde sau nu la solicitările de informații publice. De aceea, de exemplu, toate informațiile despre generalul Ciucă nu au apărut atunci când a fost desemnat premier. Durează.
Nu toată lumea din presă are norocul de a descoperi, pe un câmp din Teleorman, valize pline cu documente incriminatoare. Se mai întâmplă, dar este ceva foarte rar. Altfel, există subiecte pe care stai luni, ani. Până când găsești sau până când nu găsești ceva. Da, se întâmplă și asta, să cauți încălcări ale legii și să descoperi, după documentare îndelungată, că nu există. Aia e.
Conform cercetării făcute de către Emilia Șercan, geal-ul Ciucă a cam plagiat în teza sa de doctorat. Cel puțin 42 de pagini din 138. Plagiatul este furt. Știu, în România lucrurile nu sunt văzute astfel. Furtul intelectual este scuzabil. Iar asta se întâmplă pentru că cei mai mulți consideră că lor nu li se poate întâmpla. Și au dreptate
Nu ai cum să furi ceva de la cineva care nu creează nimic. Dar oameni care ajung la nivelul scrierii unei teze de doctorat ar trebui, totuși, să știe că furtul e furt, fie el și intelectual. E greu de spus dacă generalul Ciucă s-a gândit vreodată că va fi atât de expus public încât să i se verifice trecutul. Probabil că nu.
Citindu-i CV-ul , te gândești mai degrabă că a fost instruit și susținut să direcționeze banii pentru înzestrarea Armatei Române înspre producătorii dintr-o anumită țară. Oricum, e fabulos faptul că a început să învețe limba engleză de-abia după ce participase deja la niște cursuri NATO la care, desigur, nu se vorbea în limba română.
Și, până la urmă, care e problema?
Avem un premier care, conform unor dovezi destul de clare, a furat. Aia e. Dacă voiam altceva, votam altceva.
Citeşte întreaga ştire: Un fleac: a plagiat eroul Ciucă!