În anul 2022 valoarea punctului de amendă va fi îngheţată la 145 de lei pentru sancţiunile rutiere. Astfel, punctul de amendă nu va mai creşte la 255 lei la începutul anului 2022 după creşterea salariului minim din ianuarie la 2.550 de lei de la 2.300 de lei.
Codul Rutier actual prevede că punctul de amendă are o valoare de 10% din salariul minim brut pe economie.
Potrivit OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1202 din 18 decembrie 2021, punctul de amendă a fost îngheţat la nivelul de 145 de lei.
Valoarea punctului de amendă de 145 de lei este valabilă până la data de 31 decembrie 2022 în lipsa altor modificări exprese. Valoarea de 145 de lei este valabilă de la începutului anului 2017, când salariul minim brut pe economie se situa la 1.450 de lei.
În România există cinci clase de amendă, primele patru li se aplică persoanelor fizice, în timp ce a cincea se aplică doar persoanelor juridice. Astfel, amenda maximă pentru personae fizice (20 de puncte de penalizare) este de la 2.900 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice amenda maximă (100 de puncta de penalizare) este de 14.500 de lei.
Clasele de sancţiuni sunt:
- clasa I: 2/3 puncte-amendă;
- clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă;
- clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă;
- clasa a IV-a: 9- 20 de puncte-amendă;
- clasa a V-a: 21- 100 de puncte-amendă
(sursa)