În luna octombrie, rata dobânzii pe termen lung a crescut în România, ajungând la 4,75%. Este cel mai mare nivel din martie 2020, după ce în februarie 2021 coborâse la doar 2,65%.
Și în țările central-europene care sunt în afara zonei euro și au regim valutar similar cu al nostru dobanzile au crescut, arată datele Eurostat, preluate de Curs de guvernare.
Astfel, în Cehia s-au majorat de la 1,90% la 2,34%, în Polonia de la 1,87% la 2,63%, iar în Ungaria de la 3,09% la 3,69%.
Totodată, România rămâne pe primul loc în topul celor mai scumpe împrumuturi ce pot fi luate de un stat membru al Uniunii, iar țara noastră se află la distanță mare de țările central-europene cu regim valutar similar.
Iar majorarea costurilor de împrumut la cote mult peste practica europeană în materie ar trebui să îngrijoreze din perspectiva majorării datoriei publice.
Pe fondul instabilității politice și a reducerii avansului trimestrial al PIB la doar 0,3%, datele în timp real din 1 decembrie 2021 plasau nivelul dobânzilor la care se poate împrumuta România pe zece ani la nu mai puțin de 5,535%.
Iar asta arată că trendul de creștere continuă de la 4,9% în urmă cu 30 de zile și 3,265% în urmă cu șase luni. (sursa)