Asociaţia Culturală D’ART anunță organizarea Ediţiei a VIII-a a Festivalului-concurs „D’ALE PORCULUI” va deschide oficial „sezonul” petrecerilor în aer liber din anul 2022, în Bihor! Concursul de preparare tradiţională a porcului, între comunele din judeţ şi invitatele lor, va avea loc sâmbătă, 12 martie, în parcarea ERA Shopping Park Oradea, şi va fi completat (inclusiv duminică, 13 martie) de târgul de produse locale, alimentare şi non-alimentare, „FAIN DIN BIHOR“!

Chiar dacă accesul la eveniment nu va fi restricţionat (din punct de vedere sanitar) în niciun fel, organizatorii îi roagă pe vizitatori să fie precauţi, ”pentru siguranţa noastră, a tuturor!”

În cadrul festivalului, va exista o zonă specială unde bihorenii vor putea contribui – alături de organizatori, Crucea Roşie Bihor şi Centrul de transfuzie sanguină Oradea – la sprijinirea victimelor războiului din Ucraina!

Vizitatorii vor putea degusta produsele din concurs, pe baza unor tichete puse în vânzare de organizatori! O parte din suma încasată va fi utilizată pentru sprijinirea victimelor războiului din Ucraina!

PROGRAM

SÂMBĂTĂ – 12 martie

08.00-08.30 Degustare pălincă – CONCURS

10.00-18.00 TÂRG DE PRODUSE LOCALE

10.00-10.30 Deschidere festivă

11.30-12.30 Degustare toroş – CONCURS

12.30-13.30 Degustare cârnaţi şi caltaboşi – CONCURS

13.30-14.30 Degustare preparate locale speciale – CONCURS

14.30-16.00 Demonstraţii de artă culinară – PREZENTARE

18.00-18.30 Festivitate de premiere –

DUMINICĂ – 13 martie

09.00-18.00 TÂRG DE PRODUSE LOCALE

Festivalul-concurs „D’ALE PORCULUI” este organizat de Asociaţia Culturală D’ART Oradea (deţinătoarea mărcii înregistrate), cu spijinul Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) – Filiala Judeţeană Bihor, sub patronajul Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism (ANBCT) România.

Articolul precedentSă nu uităm de cele cărora le datorăm respect și recunoștință, nu doar de 8 martie, ci în fiecare zi!
Articolul următorSchemele de plată APIA pe care le pot accesa fermierii anul acesta