Într-o intervenție televizată recentă, scrie deputatul Ioan Mang, ministrul Energiei vorbea despre lipsa capacităților de producție a energiei electrice în Transilvania, în contextul unor posibile pene de curent la nivel european, situații de criză pentru care alte țări se pregătesc deja!
Așa cum spunea și ministrul, și cum am văzut inclusiv în județul Bihor la începutul anului, unitățile de producție în România fiind în general situate, în marea lor majoritate, în sud, evident că au alimentat sudul țării și zona Moldovei. Neavând unități de producție în Transilvania, această zonă a suferit mai mult. Sunt cuvintele domniei sale. Este, consider eu, o situație nu doar inacceptabilă, nu doar discriminatorie pentru aproape jumătate din țară, ca teritoriu și populație, nemaivorbind de contribuția la PIB, dar este și o situație extrem de periculoasă la nivel strategic, care ne pune pe toți într-o stare acută de vulnerabilitate!
Mai mult, așa cum știm deja, fostul ministru userist al fondurilor europene a negociat atât de ”bine” Planul Național de Redresare și Reziliență, încât capitolul pentru Energie a fost, într-o primă fază, respins, după care, în mod ciudat, la ”rescriere”, ne-am trezit cu împrumuturi, nu cu granturi (!), de peste un miliard de euro, bani care vor fi dirijați pentru susținerea unor companii private din domeniu, companii care vor vinde apoi românilor energie la prețul pieței… Repet: bani împrumutați în numele tuturor românilor! Este, la modul cel mai ciudat și suspect cu putință, într-adevăr, un ”alt” mod de a face politică… unul păgubos însă! Iar românii nu au nevoie de așa ceva!
Cum spuneam și într-o declarație anterioară, Partidul Social Democrat a lansat inițiativa rediscutării unor părți din PNRR extrem de dăunătoare țării și românilor, iar acest capitol, al energiei, cu siguranță trebuie să se numere printre ele. Mai ales, în ceea ce privește noile capacități de producție construite prioritar, urgent, în stânga Carpaților!
Declarație politică, Camera Deputaților, 23.11.2021
Deputatul bihorean, și președintele PSD Bihor, Ioan Mang este și vicepreședinte al Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaților.