Mai degrabă penelism, decât liberalism! – credem noi.
…
Economistul Cristian Păun a criticat proiectul metroului din Cluj-Napoca, în condițiile în care va avea nevoie de subvenții de aproximativ 12-13 milioane de euro pe an. ”Dacă era nevoie de el, cheltuielile de funcționare și amortizare a investiției s-ar fi plătit integral din biletele vândute”, spune acesta.
Păun susține, într-o postare pe Facebook, că studiul de fezabilitate a fost făcut de ingineri, nu de economiști.
”Boc a recunoscut pentru prima dată public că Metroul de la Cluj este o tichie de mărgăritar. Cu jumătate de gură, dar a recunoscut. După ce se va construi, metroul va avea nevoie de subvenții de circa 12-13 milioane EUR/an.
Asta am spus tot timpul: investițiile trebuie să aibă în spate mereu studii de impact și de fezabilitate. Făcute pe bune, nu de ingineri, ci de economiști. Trebuie să avem în vedere mereu efectul de antrenare și rentabilitatea economică. Dacă era într-adevăr nevoie de acest metrou, lumea l-ar fi folosit intens la capacitatea sa maximă. Cheltuielile de funcționare și amortizare a investiției s-ar fi plătit integral din biletele vândute de acest metrou. Nu poți face rabat de la așa ceva. Degeaba spune Boc plin de ideologie socialistă în el: ”Dacă era rentabil, îl făceau privații!”.
Dacă punem problema așa, sunt multe lucruri pe care nu le fac privații pentru că nu rentează economic. Pentru că, dacă le-ar face, ar ajunge la faliment. E valabil și pentru ”privații” care cotizează la bugetul țării din care se va plăti această subvenție. Din acest motiv, statul împrumută (fără mult succes) criterii din privat când decide alocarea de resurse și nu invers”, a scris economistul.
În acest context, proiectul va destabiliza și mai mult economia, adaugă Păun.
”Cu un metrou care este clar falimentar pe cifre, nu ai cum să vorbești despre reziliență. Dimpotrivă, aceste ”tichii de mărgăritar” aprobate prea ușor și prea politic vor destabiliza și mai mult economia, vor presa și mai mult pe deficit și vor îngreuna și mai mult revenirea noastră după recesiuni și crize. Culmea, cu aceste cifre care arată că nu e sustenabil economic, Metroul de la Cluj diminuează reziliența generând deficite și datorie publică și mai mari, nu doar în faza de construcție ci și în faza ulterioară de operare.
În plus, degeaba te lauzi cu astfel de investiții ca procent în PIB. Ele sunt și rămân ”tichii de mărgăritar” pe care clar nu ni le permitem sau care nu țin apa din punct de vedere economic. Sunt consum de resurse nu investiții. Pe deficit, pe datorie”, a conchis economistul.
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat luni, 22 noiembrie, că a fost aprobat studiul de fezabilitate pentru viitorul metrou. Investiția se ridică la peste două miliarde de euro, iar lucrările ar urma să fie finalizate în zece ani.Linia de metrou va avea o lungime de 21,03 kilometri și 19 stații. (sursa)