Anual peste 3.500 de femei din România sunt diagnosticate cu cancer de col uterin. Mai mult de jumătate mor din cauza acestei afecțiuni, decese prevenibile prin vaccinare.
În România mor de patru ori mai multe femei decât în Europa din cauza cancerului de col uterin
Mai mult de jumătate din femeile din România sunt diagnosticate târziu, pentru că nu ajung la timp la ginecolog sau la investigaţii de rutină. La 17 noiembrie, Europa a marcat un an de când Comisia Europeană şi-a asumat ca obiectiv eliminarea cancerelor provocate de virusul HPV în statele membre UE. Comisia a definit în cifre concrete acest obiectiv. „90-70-90 şi cât mai mulţi băieţi”.
Există țări care au eradicat cancerul de col uterin Mai exact, pentru a eradica aceste cancere, o ţară ar trebui să se asigure ca:
90% din fete să fie vaccinate împotriva HPV (Human Papiloma Virus) până la împlinirea vârstei de 15 ani;
70% din femeile adulte să beneficieze de servicii de screening cu un test performant, de două ori, în intervalul 35-45 de ani;
90% din femeile depistate cu un test pozitiv să aibă acces la tratamentul leziunilor precanceroase şi al celor maligne;
un număr cât mai mare de băieţi să aibă acces la programul de vaccinare.
Eşecul vaccinării anti-HPV a costat mii de vieţi de femei tinere în România
99% din cancerele de col uterin sunt provocate de virusul HPV şi pot fi prevenite cu ajutorul vaccinării. Însă programul de vaccinare anti-HPV în România a fost când inexistent, când plin de sincope care au costat mii de vieţi.
Prima dată, România a pornit vaccinarea anti-HPV în 2008, simultan cu primele ţări din Europa. Însă în primul an, campania naţională a fost un eşec total, pe fondul unei comunicări foarte slabe din partea autorităţilor, unor multiple dezinformări şi zvonuri antivaccin, consolidate prin circularea repetată, în principal în mediul online.
Miturile antivaccin
Unul dintre mituri a fosta acela că serul ar face fetele să-şi înceapă mai repede viaţa sexuală. Nici una dintre autoritățile statului român cu atribuții în domeniu nu a comunicat niciodată, nici în campania anti-HPV, după cum nu a spus nici în campania de vaccinare anti-Covid, dacă există surse organizate ale acestor zvonuri contra vaccinării.
La sfârşitul primului an de vaccinare anti-HPV, pe fondul neîncrederii părinţilor, doar 2% din fetele din grupa de vârstă erau vaccinate, aproximativ 2.500 de persoane. În ianuarie 2009, programul a fost sistat
A fost reluat patru ani mai târziu, dar mai mult pe hârtie: părinţii puteau face cerere la medicul de familie pentru ca fetele lor să fie imunizate.
Dar campania de vaccinare a fost finanţată şi reluată corespunzător abia din 2020, când au început să fie vaccinate adolescente pentru care se ceruse vaccin cu trei-patru ani înainte.
Trecuseră 12 ani și pierdusem mii de vieți, într-o stranie repetiție generală pentru un nou ciclu al refuzului științei.
Citeşte întreaga ştire: Virusul care ucide peste 1.800 de românce în fiecare an