Cu o genială putere de cuprindere, cu o pertinență analitică impecabilă, înzestrat și cu abilitatea scriitoricească de a exprima simplu lucrurile cele mai complicate din lume, Niall Ferguson e unul dintre istoricii care chiar trebuie citiți dacă vrem să știm pe ce lume trăim. Iar cartea lui despre dezastrele prin care a trecut omenirea, și care pornește de la pandemia care ne-a lovit, ar trebui buchisită și de cei care conduc lumea, și de cei conduși, deopotrivă.
Convingerea lui e că nu putem stăvili dezastrele naturale, dar că cel puțin avem cum să le atenuăm efectele. Cît despre dezastrele provocate de om, mai multe decît sîntem dispuși să credem, ele pot fi preîntîmpinate, dar cu cîteva condiții. Cea mai importantă e ca politicienii să nu ia decizii înainte de a cere sfatul specialiștilor. Aproape la fel de important pentru luarea unor decizii care să nu provoace catastrofe e să știi istorie. Multe dintre marile nenorociri de care sînt vinovați oamenii și despre care se spune că ar fi unicate, în realitate au precedente la fel de catastrofale. Ferguson e convins, pe bună dreptate, că omenirea e mult mai interconectată decît ne imaginăm, și asta nu de ieri, de alaltăieri. Interconectare care e valabilă și în întîmplările din natură.
Metafora cu fluturele din Brazilia a cărui bătaie din aripi poate stîrni o tornadă în Texas, întrebuințată de un meteorolog pentru a explica legăturile dintre fenomene în aparență disparate și la mare distanță unul de altul, se aplică și la oameni, încă din vechime. În secolul al XIV-lea, ciuma bubonică a călătorit din China pînă în Europa la bordul corăbiilor, adusă de pasageri clandestini – șobolanii înțesați de purici, care au răspîndit-o mai întîi în porturile europene. În secolul al XIX-lea, o recoltă proastă de cartofi din Irlanda are efecte în America de Nord, unde au debarcat zeci de mii de irlandezi izgoniți de acasă de foamete. Tot așa, apariția Mafiei în Statele Unite se explică prin venirea sicilienilor săraci în Lumea Nouă, la începutul secolului 20. Asta nu înseamnă însă că tot ceea ce se întîmplă azi își are cauzele în trecutul îndepărtat. Cei ce fabrică asemenea povești, remarcă Ferguson, sînt de obicei istorici care ignoră complexitatea legăturilor din prezent, căutînd explicații în evenimente petrecute cu decenii în urmă. De pildă, cauza cauzelor primului război mondial ar fi planurile navale ale amiralului german Von Tirpitz de la sfîrșitul secolului al XIX-lea, ceea ce e o prostie, dar o prostie care a prins, ca multe altele. Or, echilibrul unui sistem, care oricum se află într-o permanentă evoluție, poate fi stricat prin măsuri recente care îl fac să nu mai funcționeze.
Ferguson te lămurește, în Apocalipsa, de ce pandemia prin care trecem a atins dimensiuni universale. Un amestec de decizii politice greșite, din incompetență sau din populism ticălos, de reacții iraționale din partea oamenilor de rînd, dar și de evaluare neprofesională venită la început din partea Organizației Mondiale a Sănătății, care n-a fost în stare să-și îndeplinească la timp rolul pentru care a fost înființată. La toate astea se adaugă influența negativă a predicatorilor de tot soiul, a pretinșilor specialiști, a liderilor de opinie („influensării“) a șefilor de comunități locale, a preoților din diverse culte care afirmă că ar fi purtătorii de cuvînt ai lui Dumnezeu în materie de pandemie. Numitorul comun al tuturor acestora e ignorarea științei și a expertizei științifice și datul cu părerea în chestiuni care îi depășesc. Cît despre învățămintele pe care le trag cei ce scapă cu viață de pe urma pandemiilor, „cei norocoși“, Ferguson e cît se poate de sceptic: „Mergem mai departe nepăsători față de următorul dezastru care stă la pîndă“.
Niall Ferguson, Apocalipsa. Mari dezastre din trecut și cîteva lecții pentru viitor, traducere de Justina Bandol, Editura Polirom, 2021.
Cristian Teodorescu / catavencii.ro
