Deputatul Ioan Mang susține că PSD vrea stabilitate politică, nu haos și nu improvizație!
România, spune președintele PSD Bihor, are nevoie de un guvern stabil și funcțional, pe termen limitat, pentru a depăși situația critică din prezent.
PSD a trimis 10 măsuri urgente care trebuie preluate în Programul de guvernare al Cabinetului Ciucă. Orice discuție privind învestirea noului guvern pleacă de la aceste 10 măsuri care în viziunea PSD sunt absolut necesare pentru ieșirea din crizele profunde în care se află România.
Dacă PSD va lua decizia de a susține Guvernul Ciucă, mandatul acestui cabinet va fi unul limitat, doar câteva luni, până-n primăvară, când odată depășite criza pandemică și cea energetică, trebuie inițiată procedura pentru alegerile anticipate. Doar o majoritate politică solidă, legitimată de votul românilor, poate asigura o guvernare eficientă pe termen lung care să readucă România la normalitate.
Guvernul minoritar nu este și nu are cum să fie soluție pe termen mediu și lung.
Așa cum a cerut PSD în Parlament este nevoie de un dialog politic real și cât mai larg pentru depășirea nefastei crize guvernamentale. La catastrofa sanitară din prezent, cu sute de morți zilnic, nu mai e loc de ambiții și orgolii politice, conchide Ioan Mang. (sursa)
Cele 10 măsuri propuse de PSD:
- Plafonarea prețurilor la energie – O scădere imediată a facturilor cu -43% la energie și -23% la gaze naturale, pentru o perioadă de 6 luni;
- Compensarea facturilor plătite de consumatorii casnici și IMM-uri la nivelul din luna decembrie a anului 2020;
- Subvenționarea gigacaloriei pentru consumatorii din sistemul centralizat la nivelul din luna decembrie a anului 2020;
- Aplicarea Legii consumatorului vulnerabil, aplicarea normelor metodologice, simplificare și debirocratizare;
- Creșterea alocațiilor pentru copii – cu 40,2% pentru copiii cu vârste între 2-18 ani și cu 40,5% pentru copiii între 0-2 ani și cei cu handicap;
- Creșterea salariului minim, treptat, cu până la 3.000 de lei pentru cei cu studii superioare și cu până la 2.740 lei pentru cei fără studii superioare, până în ianuarie 2022;
- Crșterea pensiilor, conform Legii 127/2019;
- Gestionarea pandemiei (vaccinare + testare), suplimentarea cu 1.500 de paturi ATI în decursul al 30 de zile, crșterea stocurilor de urgență și atragerea personalului medical;
- Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – adoptarea sistemului de implementare;
- Alocarea fondurilor la nivel local – pentru finalizarea investițiilor cu fonduri UE și pentru funcționarea autorităților locale.