Noile restricții au intrat în vigoare încă de azi noapte, de la ora 00:00. Masca a redevenit obligatorie în toate spațiile închise sau deschise, cluburile cafenelele, și barurile au început să își pună lacătele pe uși iar evenimentele private au fost interzise pentru 30 de zile.
De astăzi, românii care nu s-au vaccinat nu vor putea ieși din case după ora 22:00 decât cu declarație și doar pentru urgențe. Cei care merg la serviciu sau la spital, pentru o urgență medicală, sau la vaccinare și au o adeverință de la angajator sau o declarație pe propria răspundere pot ieși din case pe timpul nopții.
Tot de astăzi, cei care nu au făcut vaccinul nu vor putea intra nici în instituțiile publice. Accesul va fi permis doar persoanelor vaccinate, care au trecut prin boală sau care au un rezultat negativ la un test rapid sau la un test PCR.
Cei de la ANAF au anunțat deja că cei care nu au certificat verde nu vor mai putea intra în sediul central și nici în celelalte instituții subordonate. Aceștia vor putea folosi doar serviciile online.

Exceptați de la această regulă sunt și copiii care au până în 12 ani și vizitează o instituție publică împreună cu un adult vaccinat sau trecut prin boală.
Mall-urile, magazinele și restaurantele vor rămâne deschise doar până la ora 21:00.
Totodată, restaurantele vor funcționa până la 50% din capacitatea normală.
În mall-uri, în supermarket-urile din incinta mall-urilor, în restaurante sau hoteluri vor avea acces doar cei care pot prezenta dovada vaccinării.
Masca de protecție redevine obligatorie în toate spațiile închise și deschise.
Activitățile din sălile de fitness, din teatre, cinematografe, târguri, se vor desfășura la o capacitate de doar 30% din numărul total de locuri.
Vor avea program normal farmaciile, benzinăriile, firmele care fac livrări și cele care activează în domeniul transporturilor.
Nunțile, botezurile, mesele și cursurile de instruire vor fi interzise pentru o perioadă de 30 de zile.
Barurile și discotecile se închid, de asemenea.
Competițiile sportive se vor putea desfășura timp de o lună, însă fără spectatori.
Mitingurile și demonstrațiile se vor putea desfășura cu cel mult 100 de persoane vaccinate.
Slujbele religioase se pot organiza în această perioadă cu păstrarea unei distanțe de doi metri între participanți și cu purtarea măștii de protecție. Aici nu este nevoie de a prezenta un certificat verde. Angajații acestor instituții sunt exceptați, de asemenea, de la această regulă.
Certificatul verde COVID – unde poţi/nu poţi să mergi fără el, începând de luni
Certificatul verde va fi obligatoriu cam peste tot, inclusiv pentru plata unei taxe la Fisc. Singurele locuri în care românii vor mai putea merge fără certificat verde sunt farmaciile, magazinele alimentare şi bisericile, potrivit noile restricţii decise de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).
Unde poţi merge fără certificat verde
– farmacii
– magazine alimentare
– biserică
– târg
– bâlci
– talcioc
– acces plată rata la bancă
– acces STB, Metrorex
– shaormerie
Unde nu poţi merge fără certificat verde
– magazine alimentare din mall
– incintele instituțiilor publice centrale și locale
– plată taxa la Primărie sau Fisc
– restaurante
– cafenele
– hoteluri, pensiuni
– deplasarea în afara locuinței după ora 22
– mall
– muzee
– biblioteci
– librării
– cinematografe
– săli de sport
– jocuri de noroc
– piscine interioare
– săli de jocuri
– regii autonome
– operatori economici cu capital public
– clădiri publice
– clădiri private (peste 50 de persoane)
Certificatul verde COVID trebuie să ateste una dintre următoarele condiții:
a) vaccinare împotriva coronavirusului şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete
b) persoana se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2
c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.
Persoanele vaccinate trebuie să prezinte certificatul verde pe hârtie sau în format electronic. (sursa)