În România reală, scandalurile politice i-au dezamăgit, iar facturile le-au îngreunat traiul. Viața de zi cu zi este din ce în ce mai dificilă.
Cu 1.000 de lei pe lună, un cioban din Ocina de Jos, județul Prahova, spune că viața este grea, mai ales că trebuie să crească doi copii:
„Curentul s-a scumpit, gazele s-au scumpit. Iau o butelie o dată la două luni că n-am cu ce. (…) Îi ducem că e întuneric (n.r. copiii la școală), ne e frică de urși. Îi ducem până la mașină. Facem cu rândul. (…) Bine n-o să fie. Mai rău o să fie. (…) Îmi doresc un trai mai fericit. Poate ne-o ajuta și pe noi.
„Mi-ar plăcea să își dea interesul și pentru noi, pentru copii, pentru educație, pentru tineret și pentru omul simplu de la țară.”, spune Georgiana, care locuiește în Ocina de Jos.
Aceasta le transmite politicienilor ”să facem schimb de vieți măcar o zi. Să vadă și dânșii cum ne descurcăm noi și cât e de greu.”
„Pe noi, românii de rând, care suntem talpa societății, ne consultă numai Dumnezeu. Totul se scumpește, ei rămân la același nivel. Este cel puțin cu 40% mai greu decât anul trecut.”, spune Cristi, un alt român din Ocina de Jos. El crede că premierul României ar trebui „să vină să analizeze problemele maselor largi”. (antena3.ro)