Creșterea cazurilor de infectare cu coronavirus atrage după sine și restricțiile cu care oamenii s-au obișnuit în precedentele valuri ale pandemiei.
Restricțiile încep să-și facă din nou apariția, în România, din cauza înmulțirii cazurilor de infectare cu coronavirus. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) urmează să reglementeze, astăzi, printr-o hotărâre, măsura ca activităţile economice din anumite domenii să fie închise la ora 18,00 în localităţile unde rata de incidenţă este cuprinsă între 4 şi 6 la mia de locuitori, a anunţat prim-ministrul Florin Cîţu.
Anunțul făcut de Cîțu
„Astăzi discutăm o hotărâre CNSU pentru că între 4 la mie şi 6 la mie se închid activităţile economice la ora 18,00 şi atunci trebuie să reglementăm şi acest lucru. Cred că azi dăm hotărârea CNSU şi hotărârea de guvern cred că mâine sau vineri, va fi ceva online”, a spus șeful Executivului.
Rata de infectare cu Covid-19 în București este, miercuri, de 3,3 la mia de locuitori. Capitala intră în aceste condiții în scenariul roșu, alături de județele Timiș, Satu Mare și Ilfov, situație în care accesul la unele evenimente se va face cu certificatul verde.
Prefectul Capitalei, Antonela Ghiță, a transmis, miercuri, că rata de infectare în București este de 3,3 la mia de locuitori. În scenariul roșu, accesul la mai multe activități se face doar în baza certificatului verde.
Certificatul verde COVID-19 va fi necesar pentru accesul în localuri, restaurante, evenimente publice și private, concerte, spectacole, piscine.
Începe trierea persoanelor care au sau nu au acces în diverse locuri
În județele/localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3 la mia de locuitori și mai mică sau egală cu 6 la mie, noile norme prevăd că activitățile sunt permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane:
- vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de imunizare;
- care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ
- certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore
- care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 (sursa)