În 30 august se împlinește un an de la accidentul rutier provocat de mașina SPP în care ministrul Lucian Bode se “odihnea” pe bancheta din spate. Mașina oficialului a depășit o coloană de autovehicule aflate în trafic, pe linie continuă, apoi a lovit un autoturism care circula din sens opus. Au fost rănite două persoane din autoturismul lovit, iar actualul ministru de Interne a suferit răni la nas. La aproape un an de la accident, dosarul, preluat de Parchetul General, este încă “în faza administrării probatoriului”.
Răspunsul transmis de Parchetul General, la solicitarea HotNews.ro:
- “În ceea ce privește dosarul care vizează accidentul rutier produs în cursul zilei de 30.08.2020 pe raza comunei Drăganu, județul Argeș, în urma căruia au fost vătămate trei persoane, aflat pe rolul Secției parchetelor militare, se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunilor de vătămare corporală din culpă (…) și de nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
- Dosarul este în faza administrării probatoriului, fiind dispusă efectuarea unei expertize medico-legale la IML ”Mina Minovici”, al cărei raport nu a fost finalizat”.
Dosarul penal, plimbat între trei parchete
Dosarul penal în acest caz a fost deschis de Parchetul Judecătoriei Pitești, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, ancheta fiind declinată apoi către Parchetul Tribunalului Militar Bucureşti.
Prim-procurorul adjunct al Parchetului Tribunalului Militar Bucureşti, Bogdan Pîrlog, declara pentru HotNews.ro că, potrivit regulamentelor militare, Serviciul de Protecție și Pază era obligat să raporteze Parchetului Miliar acest accident și nu a făcut-o, astfel că vor fi făcute verificări și în acest sens.
În aceeași zi în care dosarul a ajuns la Parchetul Militar București, dosarul a fost preluat de către Secția Parchetelor Militare din Parchetul General, din dispoziția procurorului general Gabriela Scutea.
- “Dosarul se preia de către Secția Parchetelor Militare a Parchetului General pentru că sunt posibile implicații de cooperare internațională, fiind implicați și doi cetățeni străini, dar și dată fiind dificultatea cauzei”, declara atunci pentru HotNews.ro purtătorul de cuvânt al Parchetului General, Alexandru Ionescu.
Cum s-a produs accidentul
Accidentul a avut loc în 30 august 2020, într-o zi de duminică, pe DN 7, în localitatea Drăganu din județul Argeș. Au fost răniți doi cetățeni polonezi, în timp ce Bode a suferit răni ușoare la nas.
- “Din verificările făcute de polițiștii Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că un autoturism Volkswagen Touareg care circula dinspre Vâlcea spre Pitesti, pe contrasens, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa regulamentar din sens opus, în condițiile efectuării unei depășiri neregulamentare.
- În urma evenimentului rutier au fost răniți șoferul primei mașini și o pasageră din al doilea autovehicul – o femeie de cetățenie poloneză. Și șoferul acestei mașini este tot de cetățenie poloneză.
- Ambele persoane care au suferit leziuni au primit îngrijiri medicale la fața locului, fără a fi necesară transportarea acestora la spital”, declara purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Argeș.
Autoturismul Volkswagen Touareg implicat în accident și în care se afla Lucian Bode, ministru al Transporturilor la acea vreme, era condus de un angajat al SPP, iar mașina aparține Serviciului de Protecție și Pază.
Cu sirena pe contrasens
Un motociclist aflat în trafic a filmat mașina oficialului în timp ce depășea o coloană de mașini aflate în trafic, pe linie continuă și a făcut publice imaginile. El a surprins și momentul în care este depășit de mașina oficială, auzindu-se zgomot de sirenă.
Autoturismul a depășit mașină după mașină, pe linie continuă, pe un pod, cel mai probabil în localitate. Mașina în care se afla Bode a mers și pe contrasens, tot pe pod și tot pe linie continuă.
Filmarea postată pe Youtube este întreruptă la un moment dat, dar filmulețul continuă cu imagini de la locul accidentului.Surse apropiate ministrului afirmau că nu este prima dată când mașina oficialului circulă astfel.
SPP, regrete “pentru disconfortul creat participanților la trafic”
Serviciul de Protecție și Pază a reacționat la câteva zile de la accident, spunând că mașina aparține instituției și era “în misiune cu semnalele acustice și luminoase pornite conform legii”.
- “Mașina, condusă de un angajat SPP, se deplasa pe acest drum în condiții de trafic extrem de agolmerat iar în zona localității Drăganu, a intrat în coliziune cu un alt autoturism.
- În urma impactului doar angajatul SPP a avut nevoie de investigații medicale, starea lui de sănătate fiind bună.
- Serviciul de Protecție și Pază regretă disconfortul creat participanților la trafic”, a transmis atunci SPP.
Bode, reacție la aproape o săptămână de la accident
Lucian Bode a dat primele explicații publice despre accident la aproape o săptămână de la producerea acestuia, susținând că “șoferul SPP este singurul responsabil de traseu și aducerea la destinație a demnitarului”, iar “demnitarul nu are dreptul să-i spună șoferului să meargă mai tare sau mai încet, să folosească sau nu semnalele acustice și luminoase”.
Bode a mai spus că în momentul accidentului “se odihnea” pe bancheta din spate:
- “Demnitarul îi transmite șoferului destinația și ora la care dorește să ajungă. Șoferul SPP este singurul responsabil de traseu și de aducerea la destinație a demnitarului. Circumstanțele accidentului: Am parcurs distanța Zalău – București de sute de ori ca șofer sau pasager. Am permis de conducere de 20 de ani și nu mi-a fost reținut niciodată. Am depășit de mult un milion de km la volan. Între Zalău și București sunt 530 de km din care 246 sunt km de autostradă. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 18, când mai aveam 130 km pana la București, din care 110 de autostradă.
- Le-am comunicat celor de la SPP că destinația finală este sediul Guvernului și ora la care anticipez să ajung este ora 20. Nu aveam nici un motiv să ne grăbim. Absolut toate deplasările pe care le-am făcut am stat pe bancheta din spate unde am posibilitatea să citesc, să lucrez sau să mă odihnesc. Niciodată nu am fost preocupat de cum conduce angajatul SPP. Dintr-un motiv foarte simplu: pâna duminică au condus impecabil. În momentele premergătoare regretabilului incident eu mă odihneam, călătoream deja de patru ore și jumătate”. (HotNews.ro)