Singuri s-au împrumutat, singuri să se descurce. Este mesajul unui expert BNR pentru cei care au credite la bănci şi nu mai fac faţă ratelor.  Oficialul îi îndeamnă pe românii care vor să îşi cumpere o locuinţă să rămână, mai degrabă, în chirie decât să se înhame la împrumuturi pe 30 de ani. 

Întrebat de situaţia celor care au rate din ce în ce mai mari la creditele în lei, şeful Direcţiei de Stabilitate Financiară din cadrul BNR a răspuns tranşant. 

Eugen Rădulescu, şeful Direcţiei de Stabilitate Financiară al BNR: “Dacă îi mângâiem pe creştet pe cei care sunt imprudenţi şi îi penalizăm pe cei care economisesc societatea nu o va duce mai bine. O va duce mult mai rău.”

Mai mult, expertul Băncii Centrale spune că nu este exclus ca cei care se plâng că nu îşi mai pot plăti ratele să nu vrea, de fapt, să mai suporte cheltuielile. Şi aminteşte de măsura dării în plată.

Eugen Rădulescu, şeful Direcţiei de Stabilitate Financiară al BNR: “În cele şase luni în care a funcţionat până când a fost declarată neconstituţională am observat, la vremea respectivă, că 70% dintre cei care nu şi-au plătit datoriile erau cei care puteau să îşi plătească datoriile, dar n-au mai vrut.” 

La ce soluții pot apela românii cu credite pe care nu le pot achita?

O soluţie pentru cei depăşiţi de cheltuielile cu ratele ar fi reeşalonarea creditului, spun specialiştii. Cu riscuri, însă, pe termen lung. 

Greta Neagu, reporter Observator: “Veştile bune sunt pentru cei care au împrumuturi raportate la Robor la trei luni- indice care a scăzut şi a ajuns la valoarea de 7,27%. Totuşi, rămâne dublu faţă de acum un an. Pe de altă parte, IRCC va continua să crească pe parcursul anului 2023. Iar dobânzile mari sunt principalul argument al experţilor BNR care sugerează că, pentru cei care nu îşi permit, este mai bine ca momentan să aleagă chiria.”

Eugen Rădulescu, şeful Direcţiei de Stabilitate Financiară al BNR“Să analizeze dacă nu cumva a locui cu chirie o vreme nu este mai bine decât a se înhăma la un credit pe 30 de ani.” 

Adrian Câciu, ministrul economiei: “Dacă pe o perioadă pe termen mediu ai un venit stabil este în regulă, este o decizie individuală, este bine să îţi iei o proprietate a ta. Dar să nu ajungi cu ea cu un grad de îndatorare mai mare de 40% pentru că atunci este posibil ca în situaţii complicate – un viitor puseu inflaţionsit e posibil să te afecteze.”

Activitatea băncilor, monitorizată de Consiliul Concurenței

Între timp, Consiliul Concurenţei analizează o posibilă înţelegere a băncilor privind creşterea dobânzilor în ultimul an. 

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei: “Am strâns un volum mare de date. Am avut nouă echipe care au fost trimise, asta a însemnat 60 de oameni. Dacă se ajunge la amenzi la bănci, sigur sumele vor fi mari.”

Eugen Rădulescu, şeful Direcţiei de Stabilitate Financiară al BNR“Noi nu avem niciun fel de informaţie care să ducă către o asemenea concluzie. Şi nici nu prea văd mecanismul şi interesul pe care l-ar avea băncile ca să facă aşa ceva.” 

Greta Neagu, reporter Observator: “De când Consiliul Concurenţei investighează Roborul, în loc să se ducă în sus cum te-ai fi aşteptat pentru că Banca Naţională a continuat să crească ratele de dobândă, s-a dus în jos ceea ce confirmă că acel comportament al băncilor comerciale investigat de Consiliul Concurenţei nu era cel corect.” 

Primele concluzii ale investigaţiei Consiliului concurenţei ar putea fi dezvăluite la finalul anului. (sursa)

Articolul precedentBanca Centrală Europeană va continua să mărească dobânzile la credite, după ce anul trecut le-a majorat deja de patru ori
Articolul următorFranța, paralizată de proteste uriașe. Peste un milion de persoane au manifestat împotriva unui proiect de reformă a sistemului de pensii