Bolojan a anunțat că nu îl susține pe niciunul dintre candidații înscriși în cursa pentru șefia PNL, Orban și Cîțu.
Surse peneliste din Bihor ne spun că motivul ar fi acela că, pe la spate, cuplul Dan Motreanu, președinte – Bolojan, președinte executiv, ar face tatonări pentru a vedea dacă au ”ceva susținere” care să le dea curajul de a se înscrie și ei în cursă, într-un tandem în care locurile încă se târguiesc între cei doi.
Alte surse sugerează faptul că Bolojan, care a declarat deja public, într-un interviu din presa centrală, că nu se simte în stare de mai mult decât i-a ieșit până acum la nivel de funcții, s-ar teme să-și anunțe candidatura de frica unor dosare care ar putea ieși la lumină. De altfel, șeful senatorilor peneliști, Virgil Guran, a și spus că ”mai apar în această perioadă președinți de organizații cărora li se scoate câte un dosar vechi-vechi sau chiar ceva nou…”
De aceea, spun sursele noastre, Bolojan așteaptă să vadă dacă totuși l-ar susține cineva, pe Motreanu și pe el, și dacă da, ar anunța cât mai târziu, pentru ca efectul unor dezvăluiri a la Cîțu în America să fie diminuat.