Deciziile și acțiunile Primăriei Oradea din ultima perioadă confirmă ceea ce știam deja: administrația penelistă a orașului este orientată spre obținerea de profit și susținerea intereselor private, grija pentru interesul public și pentru nevoile orădenilor lipsind cu desăvârșire. Indiferent cât de mult încearcă propagandiștii să ascundă adevărul sub lozinca ”binelui public”, lumea a început să se cam sature și vede realitatea – scrie printreranduri.net.
Prima dintre deciziile urât mirositoare este adoptarea în Consiliul Local de către majoritatea PNL a tarifelor și a suprataxei pentru asociațiile de proprietari și cei care refuză să încheie noile contracte de ridicare a gunoiului de către societatea RER Vest. Prin hotărârea dată de grupul PNL, administrația locală își abandonează practic rolul de a apăra binele cetățeanului și se transformă în agentul de vânzări al unei firme private, firmă în care este și ea acționară!
Compania RER Vest S.A. a fost înființată în aprilie 1996 pe structura fostei regii de gospodărie comunală a municipiului Oradea. Acționarii companiei sunt Consiliul Local Oradea şi RER-RWE Entsorgung România, aceasta din urma reprezentând concernul german RWE Entsorgung AG. Astăzi, pachetul majoritar al societății este deținut de firma germană.
De la începutul ”scandalului” cu noile contracte, poziția Primăriei Oradea a fost una de servitudine totală față de firma privată, indiferent de ce au cerut sau au zis orădenii. Nemulțumirile oamenilor – bine argumentate și întemeiate – nu au fost luate în seamă, tot ceea ce a contact a fost profitul companiei. Orientarea aceasta feroce spre profit contrazice însuși scopul administrației publice, ba mai mult, chiar și scopului declarat al companiei. ”Scopul strădaniilor noastre este să mulţumim cetăţenii, administraţiile locale şi agenţii economici” se spune pe website-ul RER Vest. La Oradea, până acum doar primăria a mulțumit RER. Ceilalți ”beneficiari, adică cetățenii și agenții economici au rămas nemulțumiți!
Când doar o pătrime dintre asociațiile de proprietari semnează noile contracte, ce credeți că fac o administrație ”liberală” și companie orientate spre beneficiar? Se pun pe gânduri și conștientizează că există o nemulțumire reală din partea orădenilor, oamenii aceia care prin taxele și impozitele lor le plătesc salariile? Sau comit un abuz grosolan?
Ceea mai ”performată administrație din România” a înțeles să răspundă la nemulțumirile oamenilor mărind pur și simplu tarifele și instituind o suprataxă pentru ”rebeli”! O atitudine tipic ”liberală” de orientare comunistă. Ești nemulțumit de decizia partidului? Te-am ars cu o suprataxă, adică un fel de amendă că nu vrei să asculți deciziile ”înțelepte” ale partidului.
Conducerea Primăriei Oradea și majoritatea PNL de două treimi din Consiliul Local și-au abandonat misiunea de a-i reprezenta pe orădeni și au făcut totul pentru a spori veniturile unui prestator privat de servicii. În detrimentul orădenilor!
O altă ”întâmplare” recentă – care vine să susțină această concluzie tristă pentru destinul unui oraș care se vrea cu pretenții – este afacerea ”plajei urbane”. Stoparea lucrărilor (începute fără autorizație) și răzgândirea administrației este o încercare destul de evidentă (și de penibilă) de a evita întrebările cu iz penal care se nasc din acest caz.
În primul rând amplasarea acestei ”plaje” în lunca râului, într-o zonă protejată și una dintre puținele cu adevărat verzi rămase pe malul Crișului Repede, este de o nesimțire ieșită din comun. Îți trebuie tupeu să închizi ochii și să aprobi tacit începerea unor lucrări prin care distrugi o zona verde tocmai lângă aleea care poartă numele de Anna Marossy, un simbol local pentru apărătorii patrimoniului natural din Oradea și Bihor! Un amic mai hâtru spunea că un amplasament mult mai bun ar fi fost lângă sediul primăriei. Acolo nu era scandal că oricum e deja plin de betoane, iar în plus conducerea orașului își putea îmbunătăți cunoștințele în ceea ce privește noile trend-uri în materie de costume de baie.
Necesitatea acestei așa zise plaje urbane este și ea îndoielnică! În ultimii 16 ani, administrația investit masiv în imaginea proprie și în promovarea turistică a orașului. Unul dintre punctele forte au fost apele termale. S-a construit ditamai aquaparkul, se investește în Ștrandul Ioșia. Dacă ai cheltuit zeci de milioane de euro pentru a construcții și promovarea orașului, dacă ai resurse de apă termală și te lauzi cu ștranduri amenajate la nivel european (conform aplaudacilor de serviciu) de ce mai are orașul nevoie și de o pseudo-plajă în centrul orașului? Să crească atractivitatea orașului? Pentru cine? Pentru locuitorii orașului sau pentru turiști? Există vreun studiu care să arate că din cauza năvălirii turiștilor din Oradea nu se vor mai găsi locuri în ștranduri și e nevoie de o astfel de ”plajă”? Sau e doar dorința unora de mai vinde ceva și de a mai obține niște bani după seceta din buzunare cu lockdown-ul?
Din informațiile făcute publice reiese că virtuoasa poliție locală (din subordinea Primăriei) i-a amendat pe organizatorii ”plajei” (firmă cu puternice conexiuni în PNL și o mai veche colaboratoare a edililor) cu nici mai mult, nici mai puțin de 500 de lei. Recuperarea unei mașini parcată ilegal în Oradea scoate din buzunarul contravenientului între 200 și 400 de lei. Amenajarea fără autorizație a unei plaje doar 500 de lei. Hmmm, e bine să ai prieteni în Primăria Oradea!
Afacerea „plaja urbană” la fel ca și noul contract de la RER miros de la o poștă a șmecherie. Șmecheria unor băiețași care se cred stăpânii orașului și care acționează pe măsură. Ei s-au obișnuit să facă ce vor și cum vor, prostindu-i pe orădeni cu tot felul de lozinci. În spatele lozincilor stau însă bine ascunse profitul și interesele lor economice . Cu RER au forțat nota și legile, dar nu au renunțat. E vorba totuși de multe milioane de euro. Cu ”plaja urbană”, nu le-a ieșit. Din pripă, din prostie sau autosuficiență. Nu este însă nimic pierdut. Pentru ei, desigur! Își vor crea alte ocazii. Pe care nu le vor mai rata. (printreranduri.net)