SCRISOARE DESCHISĂ adresată lui Cîțu de sindicaliști:
Blocul Național Sindical a luat act cu îngrijorare dar nu cu surprindere despre documentul asumat de către Ministerul Afacerilor Externe și transmis deputaților europeni ce reprezintă România în Parlamentul European, intitulat generic “Elemente de poziționare a RO cu privire la propunerea de directivă privind salariile minime adecvate în UE”. Documentul reprezintă o solicitare oficială transmisă sub semnătura Excelenței Sale Doamna Ambasador Luminița Odobescu cu scopul de poziționare a deputaților europeni împotriva Proiectului de Directivă privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.
Îngrijorarea majoră pe care o manifestăm în raport cu acest document, este dată de maniera în care acesta a fost elaborat, asumat și transmis oficial, FĂRĂ consultarea partenerilor sociali și SFIDÂND faptul că Senatul României – cel mai înalt for legislativ al țării, a adoptat și publicat în Monitorul Oficial Partea I nr.296 din 24 martie 2021 HOTĂRÂREA nr.19/2021[1] un act normativ care este întru totul de acord cu conținutul și forma Proiectului de Directivă privind salariile minime adecvate în UE.
Precizâm faptul că în conformitate cu prevederile art 3. din legea 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene – Hotărârea Parlamentului sau a uneia dintre cele două Camere este preluată de către Guvern la definitivarea poziției naționale de negociere în Consiliu, prevăzută în mandat.”. Nu avem cunoștință dacă Guvernul a emis pe această temă un mandat pentru reprezentantului României în Consiliul European dar știm că s-a grăbit să influențeze opinia deputaților europeni din partea României prin transmiterea scrisorii mai sus invocată.
Nu știm dacă ignorarea hotărârii Senatului s-a decis la nivelul Guvernului pe care îl conduceți sau doar la nivelul unuia din cele 2 ministere implicate (Ministerul Muncii sau Ministerul Afacerilor Externe) dar înțelegem clar că Guvernul României ignoră deliberat o hotărâre a legislativului a cărei punere în aplicare ține exclusiv de competențele sale executive, ducând astfel într-un imens derizoriu principiile constituționale care stau la baza funcționării statului de drept în România.
O astfel de abordare reprezintă intr-adevăr pentru noi o MARE ÎNGRIJORARE, făcând apel la memoria recentă a poziționării publice pe care actuala putere a manifestat-o constant și agresiv la adresa fostei puteri din România – în legătură directă cu chiar STATUL DE DREPT.
Faptul că nu ne surprinde însă un astfel de demers care, probabil va fi negat și neasumat de către executiv, este un lucru firesc. Chiar dacă ținta așteptărilor noatre de la un guvern care a clamat continuu (în campania electorală evident) dezvoltarea parteneriatului social în România era cu totul de un alt nivel, derapajele de acest fel au devenit pentru noi adevărata radiografie a relațiilor de muncă și dialogului social din România.
- Negocierile colective au intrat într-un declin galopant cu consecința scăderii dramatice a ponderii lucrătorilor acoperiți de contracte colective de muncă.
- S-a ajuns în situația în care încheierea contractelor colective de muncă la nivele superioare celui de la nivel de unitate (la nivel sectorial și național) este imposibil de realizat din punct de vedere legal.
- Partenerii sociali sunt lipsiți de principalele instrumente ale dialogului social care le sunt recunoscute de convenții și tratate europene și internaționale.
- S-au reglementat diferit și discriminatoriu criteriile de reprezentativitate a partenerilor sociali, ignorând deliberat principiul universal acceptat al libertății și egalității partenerilor în cadrul procesului de dialog social.
- S-a condiționat exercitarea drepturilor fundamentale ale lucrătorilor: dreptul la liberă asociere, dreptul la muncă, dreptul la negociere colectivă, dreptul la grevă, și lista poate continua.
- Au fost excluse categorii de lucrători de la beneficiul drepturilor fundamentale garantate de Constituție, prim planul acestei situații fiind dat chiar de dreptul la liberă asociere.
- S-a refuzat și ignorat constant crearea unui mecanism bazat pe criterii obiective care să conducă la stabilirea salariului minim pe economie realist și în concordanță cu nevoile lucrătorilor.
- S-a ignorant deliberat politici și acțiuni împotriva evaziunii fiscale din muncă, reglementând în același timp ca fiind legale, practici care nu de mult erau incriminate de lege.
De la preluarea puterii însă actualul Guvern pe care îl conduceți domnule Cîțu, a reușit să desăvârșească atitudinea de dispreț manifestată față de lucrătorii din România, de reprezentanții acestora dar și de structurile asociative care îi reprezintă, prin măsuri precum:
- Ați inițiat și reglementat exceptarea unor categorii semnificative de lucrători de la beneficiul reglementărilor legale ale Codului muncii prin extinderea muncii atipice și formelor acesteia de manifestare.
- Ați exceptat, împotriva tuturor evidențelor de neconstituționalitate, o întreagă categorie de angajatori, de la obligațiile imperative ale Codului muncii, doar pentru beneficiul fiscal al unei clientele politice.
Toate acestea și nu numai, sunt rezultatul concret al preocupării dumneavoastră Domnule Prim Ministru față de relațiile de muncă din România și principalii săi artizani: organizații sindicale și organizații patronale cu care ar fi trebuit să vă consultați în luarea acestor decizii.
Revenind la Documentul elaborat și transmis către deputații europeni ce reprezintă România reținem chiar din preambulul acestuia că “Propunerea de directivă privind salariile minime adecvate în UE este un dosar important pentru RO, iar îmbunătățirea condițiilor de muncă și de trai ale lucrătorilor reprezintă o preocupare constantă.”
Am înțeles din textul Hotărârii nr.19/2021 a Senatului României că proiectul de Directivă privind salariile minime adecvate la nivelul UE:
- Nu propune un salariu minim statutar comun;
- Menționează indicatorii de adecvare a salariului minim statutar, dar fără caracter obligatoriu;
- La nivelul fiecărui stat membru trebuiesc definite într-un mod stabil și clar criterii naționale de stabilire și actualizare a salariului minim, partenerii sociali având un rol determinant în stabilirea acestor criterii.
- Unul din obiectivele principale este consolidarea aplicării și monitorizării salariului minim din fiecare stat membru, prin raportare anuală către Comisie a adecvării și acoperirii salariului minim stabilit conform criteriilor agreate.
- Este coerent cu prioritățile Semestrului European și în concordanță cu Recomandările specifice de țară adresate statelor membre UE.
- Pentru România acesta este un mare avantaj, atât pentru reducerea inegalităților sociale și economice, cât și pentru și stabilizarea forței de muncă și diminuarea migrației excesive a lucrătorilor români.
Așadar, beneficiul acestui proiect de Directivă este unul cert, previzibil și foarte ușor de înțeles pentru noi ca țară, lucrători și organizații, cu singura și fragila condiție a acceptării politice a acestui proiect de către Guvernul României.
Guvernul pe care îl conduceți însă, interesat de orice altceva decât de bunăstarea socială a populației din România, se dezice fățiș de această inițiativă care este înbrățișată aproape unanim la nivel european, cu un singur obiectiv: lipsirea de implicare și excluderea partenerilor sociali din toate formele vieții sociale. Toate acestea din lipsa de viziune pe termen mediu și lung, din necunoaștere și diletantism politic domnule Cîțu.
Având în vedere cele precizate mai sus vă solicităm pe această cale domnule Prim Ministru Florin Cîțu următoarele:
- Să comunicați clar care este mandatul dat de Guvern pentru Consiliul European cu privire la proiectul de directivă privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană;
- Să consultați partenerii sociali înainte de a comunica oficial poziția României în ceea ce privește proiectul de directivă;
- Să adoptți cât mai urgent o poziție publică cu privire la Proiectul de Directivă privind salariile minime adecvate la nivelul UE, în concordanță cu opinia deja exprimată de Senatul României, precum și în concordanță cu angajamentele internaționale deja asumate de România cu incidență în acest domeniu!
- Să prezintați public mandatul pe care l-a avut Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană în elaborarea și comunicarea scrisorii adresată deputaților europeni din România.
Vă informăm că BNS are în vedere ca în perioada următoare să inițieze o serie de demersuri pentru a ne asigura că poziția exprimată de România cu privire la proiectul de directivă corespunde intereselor lucrătorilor din România, respectiv:
- Vom informa deputații europeni ce reprezintă România cu privire la hotărârea Senatului, precum și cu privire la lipsa consultării partenerilor sociali pe această temă.
- Vom informa Confederația Europeană a Sindicatelor dar și instituțiile europene cu care interacționăm cu privire la modul în care România și-a formulat până în prezent punctul de vedere în ceea ce privește Directiva privind salariile minime adecvate la nivelul UE.
- Vom solicita Senatului României să-și prezinte public poziția cu privire la scrisoarea adresată de deputaților europeni, poziție ce contravine hotărârii Senatului.
- Nu vom ezita să inițiem acțiuni de protest în măsura în care decideți să ignorați opiniile exprimate de partenerii sociali și Hotărârea Senatului.
Cu siguranță că pentru atitudinea de sfidare a unei Hotărâri a Parlamentului României, instituție compusă dintr-o majoritate care v-a investit în urmă cu doar câteva luni, ați merita Domnule Prim Ministru o moțiune de cenzură! (sursa)