Au început ”alegerile” în USR+Cioloș…
Vicepremierul Dan Barna este una din cele patru persoane pe care Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) le-a reclamat la DNA pentru “posibila săvârșire a unor fapte de natură penală”, a scris Newsweek România. DLAF a cercetat patru proiecte europene în care a fost implicat Dan Barna înainte de 2016. Barna a reacționat spunând că până acum nu a primit nicio informaţie oficială de la DLAF privind implicarea sa în vreo notă de constatare care să fie trimisă la DNA și că va demisiona dacă va începere urmărirea penală împotriva sa, dar că “nu vorbim despre un viitor care nu o să existe”.
- “1. Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a finalizat acțiunile de control privind modul în care au fost implementate proiectele finanțate din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 6 – „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție 6.1 – „Dezvoltarea economiei sociale”: „Punți comunitare” (POSDRU/168/6.1/S/146256, cod SMIS 56760), „SES-am Deschide-te!” (POSDRU168/6.1/S/144808, cod SMIS 56699), „Incluziune socială și pe piața muncii prin întreprinderi sociale” (POSDRU/84/6.1/S/53560, cod SMIS 21583), beneficiar unitatea administrativ-teritorială Județul Alba, prin Consiliul Județean Alba.
- 2. În urma verificărilor efectuate în cazul proiectelor „Punți Comunitare” (cod SMIS 56760) și „SES-am deschide-te!” (cod SMIS 56699) au rezultat indicii privind posibila săvârșire a unor fapte de natură penală motiv pentru care, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a procedat, la data de 05.05.2021, la întocmirea actelor de sesizare. Întreaga documentație se află în procedură de transmitere către Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție.
- Constatările vizează 4 persoane care, la data faptei, dețineau calitățile de expert cu atribuții de recrutare respectiv, manageri ai structurilor de economie socială (entități înființate în cadrul proiectelor).
- 3. Cu privire la proiectul „Incluziune socială și pe piața muncii prin întreprinderi sociale” (POSDRU/84/6.1/S/53560 – cod SMIS 21583), în urma verificărilor efectuate nu au rezultat indicii privind săvârșirea unor fapte de natură penală.
- 4. Verificările cu privire la proiectul „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural” (POSDRU/135/5.2/S/125782 – cod SMIS 51031), având ca beneficiar S.C. Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, sunt în curs.
- Conform prevederilor legale, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF va putea oferi mai multe informații numai după finalizarea investigațiilor”, este răspunsul pe care jurnaliștii de la Newsweek România spun că l-au primit de la DLAF.
Barna: Până acum nu am nicio informaţie oficială de la DLAF
Vicepremierul Dan Barna respinge acuzațiile de fraudă și spune că nu are nicio informație pe cale oficială în care să fie acuzat de fraude cu fonduri europene.
El a reacționat pe Facebook.
“Antreprenorul de succes Dan Barna duce în spate o serie lungă de eșecuri care au costat aproape șase milioane de euro”, a scris Rise Project în octombrie 2019. ”Șeful USR, partidul care a inițiat campania #FărăPenali, este supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE”, au scris jurnaliștii de la Rise. Articolul despre Dan Barna a fost publicat în ziua în care liderul USR a mers la Cotroceni la consultările cu președintele Klaus Iohannis pentru desemnarea unui nou premier. (HotNews.ro)