Președintele PSD Bihor, Ioan Mang, care este și vicepreședinte al CJ Bihor, a anunțat azi că va cere prefectului județului anularea hotărârii de ieri a Consiliului Județean privind bugetul județului Bihor deoarece majoritatea PNL-ALDE a adoptat-o nelegal, prin votul a trei consilieri județeni PNL aflați în mod clar în conflict de interese!
Astfel, Codul Administrativ, la articolul 228 – privind regimul conflictului de interese aplicabil aleșilor locali, spune explicit faptul că: alesul local aflat în conflict de interese în condițiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, are obligația să se abțină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru soț, soție sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv. Actele administrative emise ori adoptate sau actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută în condițiile Legii nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare.
Consilierii PNL aflați în conflict de interese și care nu ar fi trebuit să voteze bugetul județului și amendamentele impuse de PNL sunt: Cornel Borza, angajat la Teatrul Regina Maria din subordinea Consiliului Județean, Mihai Toderici, a cărui soție este angajată la CJ și Ioan Câmpan, a cărui noră lucrează și ea la Consiliul Județean Bihor.
Conform legii, cei trei erau obligați să își anunțe situația și să fie scoși din cvorumul de ședință!
Culmea ipocriziei, aleșii PNL Bihor au dat în judecată anul trecut (și au pierdut) conducerea Consiliului Județean pentru o situație oarecum similară, doar că s-a dovedit că atunci consilierii PSD care votaseră bugetul nu erau în situație de conflict de interese, cum sunt azi cei de la PNL. De această dată, dorind probabil să arate că ei conduc de fapt județul, cei din majoritatea PNL-ALDE au trecut peste detalii și au ignorat voit situația reală a celor trei consilieri județeni ai PNL.
Și că să arate și mai mult cât de bine se pricep, cei din majoritatea PNL-ALDE au forțat și trecerea (nelegală) a unor amendamente prin care dădeau bani acolo unde nu era nevoie de ei, sau au suplimentat sumele destinate unor primării deși primarii ceruseră mai puțin. Mai mult, ca să acopere lipsa banilor promiși de guvernul PNL dar nealocați Bihorului, cei de la PNL și ALDE au transferat către DGASPC 2 milioane de lei șterpeliți, administrativ, desigur, din bugetul de funcționare al Consiliului Județean Bihor!