1 Mai este ziua dedicată muncitorilor și drepturilor lor. Nu e nimic nefiresc în a spera la mai multe drepturi, despre asta e vorba, despre calitatea vieții, nu despre cât mai multă muncă pe bani puțini. Îndrăzniți să sperați la asta, e dreptul a milioane de angajați din țara asta care muncesc doar ca să supraviețuiască la minimum. Așa că de 1 Mai, dragi angajate/angajați, un singur lucru vă urez: o scurtă grevă generală în care să revendicăm fără abureli și amânări 100 de euro în plus la salariul minim. „100 de euro, acum!”, așa ar arăta pancarta – scrie Cristi Rogozanu în Libertatea.
S-a văzut în ultimele decenii o uriașă diferență între gărgăunii din capetele specialiștilor (sau interesele lor) și realități. Un exemplu excelent ne este oferit de sociologul Ștefan Guga într-un studiu despre salariul minim. Întregul text, „Salariul minim și traiul decent. De la mituri la oportunități” e aici, e clar, ușor de citit.
Cât de mult s-a urlat aiurea în toți anii ăștia! S-a urlat împotriva unor angajați foarte docili, cei mai cuminți din Europa: apocalipsa salariului minim! Și s-a urlat ,nene, s-a urlat de sus în jos, nu de jos în sus, de la angajatori, investitori, experți bine plătiți înspre angajați. Iar angajații, mai ales cei cu salariul minim, nu zic de obicei nici „pâs!”, nu au sindicate puternice, nu au voce.
De câte ori a venit vorba despre o creștere la salariul minim, așa-numiți experți – de fapt ideologi și oameni de imagine pur și simplu – au venit cu niște frici mai mult superstițioase, frici inventate dintr-un interes simplu, dorința de a scoate profit exclusiv din mâna de lucru ieftină.
Știți care e culmea? Aceiași experți, care urlau acum 10 ani că se va prăbuși România în haos dacă se crește salariul minim, sunt și acum experții numărul 1, presa îi promovează, ei fac recomandări de „politici publice”. Stăm puțin diferit față de povestea cu „Ionică și lupul”. La noi, sunt unii care ne tot mint că vine lupul și lupul săracul nu există, nu vine niciodată.
Au spus „experții” respectivi zeci de prostii neverificate și dezmințite în ultimii zece ani. Exemple? Dacă mărim salariul minim se scumpesc toate și nu simți nimic la salariu. Sau: pierdem competitivitatea și ne pleacă investitorii. Sau: crește șomajul. Ștefan Guga analizează toate aceste locuri comune cât se poate de serios și ne arată în esență, de fapt le arată guvernanților și ideologilor zilei – care de altfel sunt toată ziua cu Europa în gură – că sunt panici false și că, mai mult, nemărind salairul minim de fapt suntem în plin contrasens cu direcția europeană.
Din contractele individuale de muncă (CIM) cu normă întreagă în România 31,5% sunt pe salariul minim. Acum 10 ani erau 7,7%. Deci orice decizie legată de salariul minim afectează 1,75 milioane de oameni. Cum a ajuns așa important salariul minim? E singura pârghie de negociere rămasă.
Ai sindicate slabe, nu ai negocieri colective, deci speranța pentru cei plătiți la minimum rămâne această decizie politică. Trendul este european, nu doar românesc, deși acolo sindicatele au încă ceva de spus, salariile minime au devenit cea mai sigură metodă de a regla un minim trai decent pentru muncitori.
Urlătorii împotriva salariului minim spun că în țările nordice nu e salariu minim, deci, iată, se poate. Nu e salariu minim pentru că au negocieri colective serioase, arată Guga. Cu alte cuvinte, au salarii minime, cu alte denumiri și sunt mult mai mari decât salariile minime propriu-zis din alte părți ale Europei.
Ștefan Guga spune că 2020 ar putea rămâne în istorie nu doar drept anul COVID-ului, ci, pentru Uniunea Europeană, anul în care a intrat în linie dreaptă directiva pentru calculul unui salariu minim pentru toată UE. Culmea e că recomandările dinspre Comisie pentru România cereau anii trecuți mai curând o stopare a creșterii salariului minim pentru creșterea „competitivității”. Această contradicție e specifică forurilor supranaționale, s-a mai văzut și în recomandările FMI, de altfel, unde ba înjurăm austeritatea, ba o impunem discret. Cert e că directiva pentru impunerea unui calcul unic al salariului minim e pe ultima sută de metri. Directiva asta ar influența direct 25 de milioane de lucrători din UE.
Cum ar fi bine pentru România? Aici intervine diferența dintre salariul mediu și salariul median. Într-o țară cu multă lume plătită prost, salariul median (suma care împarte în două jumătăți lucrătorii, cei sub și cei peste prag) și salariul mediu (o medie a veniturilor adunate și împărțite la numărul de lucrători) pot induce în eroare pentru că sunt foarte diferite. Salariul median e mult mai mic decât cel mediu. Așa că dacă directiva europeană va impune 60% din salariul median, creșterea va fi de doar 8,3%. Raportarea la salariul mediu e mai bună: 50% din salariul mediu ar aduce o creștere de 105 euro (23,5%).
De aceea spuneam, sau poate doar visam de 1 Mai, că o revendicare seacă și eficientă ar fi creșterea salariului minim cu 100 de euro. Ar anticipa directiva europeană. Și, așa cum am văzut în anii trecuți, nu ar veni nicio apocalipsă. Când acum un deceniu începea creșterea accelerată a salariului minim, experții ne asurzeau cu avertismentele de cataclism. Nu s-a întâmplat nimic, investițiile străine directe au crescut de la 3,5 la 5 md. euro (în 2019), inflația a crescut, dar s-a stabilizat (oricum motivele au fost la un moment dat creșterea prețului petrolului și altele, nu salariul minim).
Un exemplu foarte interesant este creșterea prețului unor alimente de bază. S-a spus că e de la creșterea salariului minim. Este, dar nu salariul minim din România. Cei care exportă spre noi multe astfel de produse, Ungaria și Polonia, au crescut pentru muncitorii lor salariile minime, și de-aia mai curând s-au scumpit produsele.
Unde se simte un efect în scumpiri? În zona serviciilor, turism, îngrijire personală (frizerii) sau mâncat la restaurant. Cei cu salariul minim nu prea pleacă în concediu, nu-și oferă prea des „luxul” îngrijirii personale, nu se duc la restaurant, deci sunt scumpiri care nu-i afectează, îi afectează pe cei care și le permit. Adică cei cu venituri sensibili mai mari.
În loc de vaiete, aici ar trebui să apară o minimă solidaritate sau măcar bunul simț de a nu-i acuza pe cei mult mai prost plătiți că-ți fură pâinea de la gură.
Apropo, și la capitolul productivitate am stat foarte bine, deși a tot crescut salariul minim. Alt mit dărâmat. În plus, ideea ar fi să mai și forțăm capitaliștii să evolueze: „Creșterile salariale pot de fapt să servească drept imbold pentru creșterea productivității, în contextul în care foarte multe firme din România au dovedit că nu sunt interesate de bunăvoie să facă investiții și să-și dezvolte strategiile în vederea creșterii productivității”, scrie Guga.
Ștefan Guga a fost coautor și al unui studiu care a făcut valuri: concluzia era că un „trai minim decent” în România ar fi de 3.430 de lei pe adult într-o familie cu doi copii. Suma e uriașă față de ce se câștigă acum. Însă, așa cum spune autorul, ideea ar fi să ne punem și noi niște ținte. De ce să fie mereu ținta ținerea salariilor jos și nu un trai decent pentru cei care muncesc?
1 Mai este ziua dedicată muncitorilor și drepturilor lor. Nu e nimic nefiresc în a spera la mai multe drepturi, despre asta e vorba, despre calitatea vieții, nu despre cât mai multă muncă pe bani puțini. Îndrăzniți să sperați la asta, e dreptul a milioane de angajați din țara asta care muncesc doar ca să supraviețuiască la minimum.
Știu că 1 Mai e anul ăsta acoperit de aburul mielului din oală, dar nu uitați să mai și visați, să mai și revendicați, asta e ce vă urez, ce ne urez. Iar visarea merge mai bine când stă bine înfiptă în realități: să revendici astăzi în România 100 de euro în plus la salariul minim este absolut realist.
Citeşte întreaga ştire: De 1 Mai, vă pun o întrebare de 100 de euro în plus la salariu
