Suntem în postul Paştelui, iar faptele bune trebuie să primeze. Un exemplu ne dă preotul din localitatea Râpa de Jos, din judeţul Mureş, care le-a oferit mai multor copii nevoiaşi biciclete, pentru a le readuce zâmbetul pe chipuri.
Dacian Oprea, în vârstă de 34 de ani, a fost sfinţit preot în Râpa de Jos în anul 2017. De atunci, s-a gândit la un proiect care să vină în ajutorul copiilor sărmani. Astăzi, visul a devenit o realitate.
Dacian Oprea, preot: Când vedeam că doar un copil are o bicicletă şi câţiva aleargă pe lângă el, am simţit aşa… am tresărit în sufletul meu şi am zis: ”Măi, ar trebui să fac ceva pentru aceşti copii.”
Prima bicicletă dăruită a fost una specială pentru preotul Dacian…
Dacian Oprea, preot: Prima bicicletă pe care am dăruit-o în această acţiune, în această campanie, a fost chiar bicicleta mea proprie pe care am dat-o unui copil.
25 de copii au primit cadoul la care visau de multă vreme
În urma acestui demers, mai mulţi prieteni au început să-l sune, pentru a-şi dona bicicletele copiilor nevoiaşi. Până acum, nu mai puţin 25 de copii din sat şi din împrejurimi au primit cadoul la care visau de multă vreme, unul pe care părinţii lor nu şi l-ar fi permis.
Aveaţi posibilitatea, altfel, să le cumpăraţi?
Nu aveam posibilitate şi chiar ne-am bucurat. Când au zis că se dă biciclete chiar am zis că ne dorim pentru copii câte o bicicletă. E o bucurie şi pentru noi, familia, şi pentru copii.
Se implică foarte mult în comunitate. Atrage copiii la biserică prin treaba asta. De când le-a dat preotul, toată ziua sunt cu ele pe drum, se plimbă în continuu.
Preotul încearcă să continue visul în toate satele din comună şi chiar în tot judeţul
Bicicletele dăruite nu au fost folosite de micuţi doar în scop recreativ, ci şi în ”treburile” de zi cu zi.
Ai primit bicicletă?
Da. Am fost pe drum, m-am plimbat. Am fost până sus, în jos.
Unde mergi cu bicicleta?
Pe la fotbal, la şcoală câteodată şi la magazin.
Preotul nu vrea să se oprească aici cu proiectul. A început în satul Râpa de Jos, iar acum încearcă să continue visul în toate satele din comună şi chiar în tot judeţul. (observatornews.ro)