La Timișoara s-a derulat primul studiu privind epuizarea personalului medical din România, la un an de la declașarea pandemiei de coronavirus. Rezultatul: peste 50% din medici, asistente și infirmiere trec prin ceea ce se numește burnout, cu resursele fizice și emoționale epuizate.
Cercetarea, o premieră pentru România, a fost făcută la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș, din Timișoara, unde psihologul unității sanitare a chestionat aproape 250 de cadre medicale, în perioada februarie-martie.
Rezultatul sondajului arată că angajații spitalului sunt „epuizați cronic” și au început să meargă la psiholog din luna februarie.
„Studiul a demonstrat că 56,37% dintre medicii, asistentele medicale, infirmierele, brancardierii şi restul personalului chestionat au un nivel mediu sau ridicat de burnout”, transmit reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.
În ceea ce privește extenuarea emoțională, aceasta se regăsește în cazul a 55,88% dintre participanții la studiu. 67,16% dintre angajații Spitalului Victor Babeș au declarat că au un grad ridicat de stres, iar 64,22% resimt îngrijorare – din cauza faptului că niciodată nu au timp pentru ei – și oboseală.
„Un semnal de alarmă este legat de gradul de anxietate. În urma cercetării, s-a constatat o creștere a anxietății, nivelul acesteia ajungând la 34,8%”, mai spun reprezentanții Spitalului Victor Babeș.
„Nu reușesc să se detașeze de problemele de la spital”
Dana Biriș, psihologul unității sanitare, a vorbit individual cu fiecare participat la studiu în parte și a organizat și întâlniri de grup. La finalul studiului, a ajuns la concluzia că majoritatea colegilor ei nu reușesc să se detașeze de muncă nici acasă și nu mai pot să găsească un echilibru între viața profesională și cea personală.
Pe lângă datele statistice, care într-adevăr sunt îngrijorătoare – de exemplu, 9,31% la sută dintre cei chestionați au și un anumit grad de depresie -, ceea ce trebuie remarcat sunt răspunsurile cu cele mai ridicate cote: nu mă simt odihnit, mă simt la limita puterii, sunt secătuit emoțional, am prea multe lucruri de făcut. Sunt doar câteva dintre exemplele date de colegii mei.
„De asemenea, unii colegi au explicat că sunt marcați de numărul mare al pacienților care au pierdut lupta împotriva COVID în secția ATI, dar și de virulența cu care lovește aceste cumplit virus. Alții au evidenţiat dramatismul cazurilor pe care le-au tratat.
Nu în ultimul rând, un factor important al burnout-ului este munca aproape continuă, care ajunge, uneori, la 10-12 ore pe zi, dar și faptul că cei mai mulți dintre colegii mei nu reușesc să se detașeze de problemele de la spital nici acasă. Astfel se explică cotele ridicate obţinute şi remarcăm nerespectarea conceptului de echilibru ȋntre muncă şi viaţa personală”, mai spune Dana Biriș, psiholog clinician și psihoterapeutul unității sanitare din Timișoara.
Citeşte întreaga ştire: Studiu despre epuizarea personalului din spitale: peste 50% din medici și asistente sunt în burnout