Rusia a devenit cea mai mare amenințare la adresa securității Regatului Unit, se spune în noua orientare a politicii externe prezentate de prim ministrul Boris Johnson. China reprezintă o amenințare la adresa securității economice a UK, iar cheltuielile militare sunt prevăzute a crește substanțial în următorii ani.
Premierul Johnson a prezentat în Camera Comunelor un document de peste 100 de pagini care constituie noua strategie a politicii externe britanice după ieșirea din Uniunea Europeană, care conține promisiunea sporirii numărului ogivelor nucleare britanice de la un număr estimat la 195 la 260.
Chiar și așa acest număr este minuscul comparat cu arsenalul nuclear al Rusiei – 6372 și Statelor Unite – 5800.
“Vom continua să fim principalul aliat european din cadrul NATO, sprijinind Alianța prin abordarea în comun a amenințărilor și angajarea resurselor noastre pentru securitatea colectivă în regiunea euro-atlantică.” se spune în documentul prezentat de premierul Johnson.
“Ca națiune europeană, ne vom bucura de relații constructive și productive cu vecinii noștri din Uniunea Europeană, bazate pe respectul reciproc, pentru suveranitatea și libertatea Regatului Unit de a face lucrurile diferit, economic și politic, acolo unde acest lucru se potrivește intereselor noastre.” continuă textul.
Documentul prevede și reorientarea Marii Britanii către regiunea indo-pacifică, descrisă drept “motorul creșterii economice a lumii”, un semn că îndepărtarea economică de Europa devine un obiectiv major al politicii externe post-Brexit, deși țările UE sunt descrise ca parteneri vitali, Germania fiind menționată la loc de frunte, .
Rusia și China sunt descrise drept “competitori sistemici” care investesc masiv în proiectarea puterii culturale globale, iar autoritarismul regimului de la Beijing este descris drept o provocare pentru Marea Britanie.
Toată această orientare este însoțită și de promisiunea majorării substanțiale a cheltuielilor militare care vor crește în următorii patru ani cu 24 de miliarde de lire de la nivelul de 42 de miliarde de lire în exercițiul financiar 2019/2020.
Opoziția a criticat documentul de politică externă: Partidul Laburist a relevat inconsecvența politicii față de China, acuzată de încălcări grave ale drepturilor omului, iar Partidul Naționalist Scoțian a criticat sporirea numărului ogivelor nucleare. (sursa)