Florian Bodog, fost ministrul al Sănătății, a spus în exclusivitate în cadrul emisiunii “Subiectiv” de la Antena 3 că pacienții COVID de la spitalul din Oradea fac un apel disperat pentru a li se furniza medicamentele necesare care vin prin repartiția ministerului Sănătății.
Florian Bodog: “Oamenii sunt disperați. Nu înțeleg de ce ministrul Sănătăţii se ocupă de altceva”
“În cursul acestei după amieze am fost contactat de aparținătorii unor pacienți care sunt internat la Spitalul Municipal din Oradea care m-au rugat să le fac rost de Tocilizumab care se aduce direct de firma producătoare și se repartizează pe repartiția Ministerului Sănătății, deci nu ai cum să faci rost de niciunde”, a mai spus Florian Bodog, fost ministrul al Sănătăţii
“Spitalul este plin. Oamenii sunt disperaţi”
“M-am interesat şi am vorbit cu colegii din Spitalul Municipal care mi-au confirmat că sunt disperați. Spitalul este plin. Nu au nici Remdesivir, care este distribuit de Unifarm (n.r compania ministerului Sănătăţii) şi care nu mai răspunde la comenzi de o săptămână.
Oamenii sunt disperați pentru că nu sunt aceste medicamente. Este responsabilitatea directa a ministrului Sănătății și nu înțeleg de ce face orice altceva decât să se ocupe de pacienţi”, a spus pentru Antena 3, Florian Bodog, fost ministrul al Sănătăţii. (sursa)
”Oare ministrul Voiculescu ce are mai bun de făcut decât să asigure medicamentele atât de necesare pentru spitale? Oare câți pacienți trebuie să moară până când haștagistul Voiculescu va recunoaște că e depășit de situație și își va da demisia?” (Florian Bodog)