După câteva zile cu frig, lapoviță și ninsoare, vremea se va încălzi din nou în următoarele zile, a spus la Digi24 Gabriela Băncilă, director în Administrația Națională de Meteorologie. Vor fi zile în care temperaturile maxime vor ajunge la 10-12 grade
„Foarte repede o să ne întoarcem la vremea anormală pentru început de decembrie. Pentru că săptămâna viitoare vremea se va încălzi foarte ușor, chiar și pe parcursul următoarelor zile de la sfârșitul acestei săptămâni, temperaturile vor mai crește puțin. Vom ajunge la temperaturi de 6-7 grade în partea de sud a țării, față de 2-3 cel mult astăzi și mâine”, a spus Băncilă.
„Pe parcursul săptămânii viitoare asistăm la un transport de aer cald care se va resimți peste toate zonele țării. Și acest lucru se va concretiza în temperaturi la mijlocul zilei de 10, 11, 12 grade, posibil chiar ușor mai ridicate de 12 grade. Vor fi temperaturi destul de frecvente în partea de vest, zonele de câmpie și de deal”, a adăugat ea.
Meteorologul spune că alternanța între intervalele cu temperaturi ridicate și intervalele în care, în special pe partea de nord vest a României, se vor resimți pătrunderi de aer mai rece, va caracteristica lunii decembrie. Va ninge în zona înaltă de munte, în special
„Foarte probabil ca în zona montană mai joasă, la altitudini cuprinse între 1.200 1.800 de metri, să existe și zile cu precipitații sub formă de ninsoare, dar și zile cu precipitații sub formă de ploaie sau lapoviță, cum de altfel s-a întâmplat și se întâmplă și în aceste zile”, a spus meteorologul.
Gabriela Băncilă a vorbit și despre estimările meteo pentru sărbătorile de iarnă. „Săptămâna Crăciunului este acoperită de estimările pentru următoarele patru săptămâni. Se prefigurează a fi o săptămână cu un regim termic poate ușor mai ridicat în anumite zone din țară sau cu temperaturi normale spre puțin mai ridicate și un regim al precipitațiilor apropiate de normal, cu ușoare tendințe deficitare. O săptămână puțin mai stabilă fără excese în sus sau în jos, atât în ceea ce privește regimul precipitațiilor, dar și cel al temperaturilor”, a spus ea.
Meteorologul spune totuși că este prea devreme să vorbim despre o prognoză pentru Revelion. (sursa)