Vremea va continua să fie închisă. Temporar va ploua în Maramureş, Transilvania, Moldova şi local în Dobrogea, iar din a doua parte a zilei şi în celelalte regiuni. Iată prognoza meteo de mâine 13 martie.
La noapte, cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua în Transilvania, Maramureş, Moldova şi Dobrogea şi pe arii mult mai restrânse în celelalte regiuni. Pe alocuri se vor acumula cantitãţi de apã însemnate (în general 10…15 l/mp), cu o probabilitate mai mare în zona Carpaţilor Orientali. Tot la munte, la altitudini mari vor fi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în prima parte a nopţii în regiunile estice şi sud-estice. Temperaturile minime, mai ridicate decât în mod obişnuit, se vor încadra între 2 şi 7 grade.
Vremea va fi în continuare închisã. Temporar va ploua în Maramureş, Transilvania, Moldova şi local în Dobrogea, iar din a doua parte a zilei şi în celelalte regiuni. La munte, iar în cursul nopţii şi în jumãtatea nordicã a Moldovei, dar posibil şi în depresiunile intramontane ale Carpaţilor Orientali vor fi precipitaţii mixte. Pe alocuri se vor acumula cantitãţi de apã de 10…15 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului va avea în continuare valori mai ridicate decât mediile climatologice în cea mai mare parte a ţãrii, astfel maximele se vor încadra în general între 5 şi 15 grade, iar minimele vor fi cuprinse între 0 şi 7 grade. Presiunea atmosferică va fi în creştere. (sursa)