Marți avem încă o zi mohorâtă, cu înnorări persistente în toată țara. Ploile apar îndeosebi în jumătatea estică și tot pe acolo, vântul are intensificări.

Maximele pornesc de la 5 grade în depresiuni și ajung la 17 grade în Lunca Dunării.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, temperaturile urcă până la 15 grade, pe la Satu Mare. Norii persistă și în această zonă. O să plouă pe suprafețe restrânse, mai ales în zona Transilvaniei.

În vestul țării găsim tot vreme închisă, cu înnorări și ploi pe spații mici. Se face mai răcoare față de ziua trecută, când s-au înregistrat 20 de grade. Marți, maximele se opresc la 16 grade.

Nici în Transilvania nu vedem soarele. O să plouă și pe aici, iar pe crestele munților ninge sau cade lapoviță. Temperaturile scad, mai accentuat pe partea estică: la Miercurea Ciuc vor fi doar cinci grade. În schimb, în vestul provinciei, la Alba Iulia se ating 15 grade după prânz.

Vremea în București

În București, cerul rămâne acoperit, vântul agită atmosfera și o picură trecător. Maxima atinge 14 grade. La noapte mai vin câteva ploi slabe, iar temperatura coboară până la 7 grade.

Vremea la munte

Și la munte se anunță o zi mohorâtă, cu înnorări și ploi, mai abundente în masivele estice. Pe creste vor fi ninsori sau lapoviță, iar temperaturile rămân ridicate.

Sursa: Pro TV

Articolul precedentPeste 80% dintre români consideră că reducerea mandatului preşedintelui la 4 ani ar fi idee bună
Articolul următorCu un pas mai aproape de învierea unui gigant din epoca de gheață. Când s-ar putea naște primul mamut recreat prin inginerie genetică