Vinei, 8 decembrie 2023, vremea va fi friguroasă în cea mai mare parte a țării, anunță Administrația Națională de Meteorologie.
Vineri, 8 decembrie 2033, se vor înregistra temperaturi mult mai scăzute decât cele din ziua precedentă.
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile estice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sud-estul țării, unde la rafală se vor atinge viteze în general de 40…50 km/h.
Precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala în zona de vest și sud-est a țării.
Temperaturile se vor încadra, în general, între minus 1 și 5 grade Celsius.
Cea mai ridicată temperatură se va înregistra la Craiova, unde vor fi 5 grade Celsius.
La Alba Iulia, Buzău, Târgoviște va fi mai frig cu un grad, iar la Constanța, mercurul din termometre nu va urca mai mult de 3 grade Celsius. Aceeași temperatură se va înregistra și în București.
Cel mai frig va fi la Suceava, unde va fi minus 1 grad Celsius.
Sâmbătă, 9 decembrie, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice acestei date. Cerul va fi variabil la munte, dar va prezenta înnorări în zonele mai joase de relief, unde, mai ales dimineața și noaptea, local, se va semnala ceață, iar izolat vor fi precipitații slabe mixte și condiții de polei.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Dobrogea, în special pe litoral, unde la rafală se vor atinge viteze, în general, de 40…50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între minus 2 și 8 grade Celsius, iar cele minime între minus 9 și 2 grade Celsius. (sursa)