Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă 179/2022 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, astfel încât pentru finanţarea reabilitării termice a blocurilor să fie folosiţi mai mulţi bani din fondurile europene nerambursabile, respectiv 90%, şi mai puţini din bugetele locale sau cele ale asociaţiilor de proprietari, potrivit News.ro.

Astfel, proiectul de act normativ are drept finalitate, prin instituirea unor excepţii de la cadrul legislativ actual, asigurarea posibilităţii finanţării unor activităţi/lucrări de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, pentru perioada de programe 2021 – 2027, inclusiv din fondurile europene nerambursabile aferente Politicii de Coeziune.

Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, pe 15 februarie 2023, iar votul Camerei a fost decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.

sursa: News.ro

Articolul precedentUn fermier din Satu Mare cultivă căpşuni gigant: şase cântăresc un kilogram. Cu câţi bani le vinde clienţilor din toată ţara
Articolul următorPloi torențiale, grindină și vijelii în mai multe județe. Zonele lovite de furtuni (HARTA)