click.ro: Și în acest an, Gala Premiilor Gopo, eveniment organizat la Teatrul Național, marți, 3 mai, a reunit nume mari din industrie, care s-au prezentat în ținute care mai de care mai elegante. Printre ele s-au numărat și Andreea Raicu, Dana Rogoz și Anca Dumitra, acestea din urmă fiind speranțele tinere ale actoriei, dar și „veteranii” din domeniu, precum maestrul Victor Rebengiuc. Iată cum a arătat evenimentul.
Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, a fost organizată în acest an în Sala Mare a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti. Ediția a 16-a a fost prezentată tot de actorul Adrian Nicolae, iar invitații au fost primiți pe covorul roșu de către Amalia Enache.
Vedetele s-au întrecut în ținute la Premiile Gopo
Așa cum era de așteptat, invitații s-au întrecut în ținute elegante și accesorii stilate, pentru a marca seara de gală în care au fost recompensate performanţele cinematografiei autohtone din ultimul an. Evenimentul a întrunit un total de peste 900 de invitați: nominalizaţii ediţiei, profesionişti din industrie, personalități omagiate și vedete arhicunoscute.
În timp ce doamnele au purtat ținute demne de covorul roșu, domnii s-au prezentat, la rândul lor, eleganți, unii în costume clasice, alții optând pentru o variantă de outfit mai casual. În cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Gopo, fotograful Click! ajuns la fața locului i-a putut fotografia pe Dana Rogoz, Andreea Raicu, Cezara Dafinescu, Anca Dumitra, Adrian Nartea, Monica Bîrlădeanu, Octavian Strunilă și multe alte nume sonore, iar galeriile foto sunt grăitoare în acest sens.
Premiile principale ale serii
Premiul serii la categoria „Cel mai bun film”, a fost obținut de producţia „Badardeală cu bucluc sau porno balamuc”, a lui Radu Jude. Katie Pascariu, care joacă personajul principal în film, a fost recompensată, la rândul ei, cu trofeul pentru „Cea mai bună actriţă în rol principal”. Farcaş Bogdan a fost numit „Cel mai bun actor în rol principal”, pentru pelicula „Neidentificat”.
Cristi Puiu a fost desemnat „Cel mai bun regizor”, pentru pelicula „Malmkrog”, iar „Cel mai bun scenariu” a mers către Iulian Postelnicu şi Bogdan George Apetri, pentru „Neindentificat”. (click.ro)