Este vorba despre aceeași masă de aer cald care afectează puternic vestul Europei. Astfel, temperaturile ridicate vor fi resimțite și în România de zilele următoare. De miercuri, românii se vor confrunta cu temperaturi cuprinse între 35 și 37 de grade Celsius la umbră și disconfort termic accentuat.
Pe de altă parte, precipitațiile lipsesc cu desăvârșire. În cazul în care acestea vor apărea, vor fi extrem de slabe și trecătoare.
Însă căldura pune stăpânire peste țara noastră treptat. De exemplu, astăzi ne putem bucura de temperaturi mai scăzute, cuprinse între 23 și 31 de grade. De mâine însă, temperaturile cresc și se vor situa undeva între 26 și 33 de grade Celsius. Iar de miercuri pragul de caniculă va fi depășit. Începând de joi temperaturile minime pornesc de la 30 de grade.
Seceta face ravagii în România
Seceta extremă a făcut dezastru în multe județe din țară. Cele mai afectate sunt însă județele din estul și sudul țării. În Vrancea, Buzău și Galați toate culturile sunt uscate, iar în Mehedinți culturile de floarea soarelui și de porumb sunt compromise.
Ministrul Agriculturii este pe teren de câteva zile și a făcut deja primele constatări. În Buzău, Vrancea și în Galați este prăpăd. Ministrul mai spune că în fiecare județ sunt arii afectate, însă nu atât de tare încât România să rămână fără grâne. Cert este ca la export nu vom mai putea trimite la fel de mult. (sursa)