După ce a citit “sute de comentarii”, V. Voiculescu a admis că platforma de programare la vaccinare are probleme: Am evaluat greșit.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a admis într-un mesaj postat pe Facebook vineri noapte, că platforma de programare la vaccinare pentru persoanele din etapa a doua are probleme. După ce scrisese inițial că a reușit să își programeze fără probleme părinții, el a revenit: se pare că am evaluat parțial greșit. Am citit câteva sute de comentarii și reacții.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a recunoscut că platforma pentru înscriere la vaccinare nu funcționează bine și a spus că a citit sute de comentarii ale celor care au reclamat că nu s-au putut înscrie.
„UPDATE: se pare că am evaluat parțial greșit. Am citit câteva sute de comentarii și reacții, am vorbit cu cunoscuți și am încercat să îi ajut pe câțiva cu înscrierea. Dacă pentru mine (și probabil pt. o parte dintre cei cca. 190.000 de oameni care s-au programat cu succes) a fost o chestiune de minute, pentru alții înscrierea a durat ore iar pentru unii a fost pur și simplu imposibil. Mai e mult de muncă. Mâine voi lua legătura cu cei de la STS și CNCAV să văd cum îi putem ajuta. O parte dintre comentariile de aici vor fi transmise de asemenea”, a precizat Vlad Voiculescu.
Anterior, el scrisese că tocmai și-a programat părinții pentru vaccinare și că platforma a funcționat bine.
Coordonatorul campaniei de vaccinare în România, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat la Digi24 că etapa a doua de vaccinare a debutat cu un număr foarte mare de utilizatori care s-au înregistrat pe platforma pusă la dispoziție de Guvern. În prima oră s-au programat circa 50.000 de oameni, iar în total, în prima zi, aproximativ 190.000.
Platforma a fost blocată vineri. STS a transmis că s-a întâmplat asta din cauza procedurii de actualizare, nu din cauza numărului de accesări multiple. (sursa)